Vina timpului nevinovat

O să dau vina pe timp! Nu reușesc să plec la mama nici într-un fel: grija de copii, casa, mașina, excursie, banii și serviciul, toate îmi fură necontrolat din dorințe, din dorințele mele personale! Și e timpul meu, dar cît de interesant, nu îl folosesc eu!

Astăzi nu am făcut nici un bine! Iarăși timpul e vinovat! Se grăbește cu viteza lumini și acele ceasornicului taie din nemărginirea mea! Iată că îmbătrînesc fără să-mi dau seama că timpul pierdut aproape nu-l pot recupera!

Duminica asta stau acasă și nu plec nicăieri: nici la biserică, nici la părinți, nici la prieteni. Altădată! Acum nu reușesc, vreau să stau acasă să mă odihnes! Dar nu trecu mult și mă apucai de treabă, că în timpul săptămînii nu am timp!

În graba mea spre lucruri perisabile, m-a fulgerat un gînd: Dragule, Timpul nu e vinovat! Timpul nu vindecă, el ascunde. Timpul nu adună prieteni și nu îți face dușmani. El nu vindecă boala și nu alungă tristețea.
Timpul nu înmulțește dragostea, și nu scade încrederea, el nu îți oferă bogății și nici nu te face sărac.
Timpul nu este vinovat cu nimic în viața ta. Toate acestea, sunt schimbate sau adunate, risipite sau înmulțite, de faptele noastre personale.
Timpul nu face fapte bune în locul meu și nici nu este el vinovat că eu îl strivesc în palma mea fără simț! 

Îmi cer iertare de la timpul meu! Îi trimit o scrisoare fără destinație că nuștiu unde e: l-am pierdut! Dar în pofida la toata neatenția mea, totuși cred, că timpul meu, mă mai așteaptă undeva! Sunt sigur că, cînd mă voi întîlni cu el, îmi va întoarce o mare parte din datorii! Trebuie să-l găsesc cît mai curînd posibil: timpul meu pentru părinți, pentru fapte bune, pentru Biserică. E timpul meu…

preot Nicolai Boian