Tot greul îl duce Hristos; nu noi
Toată dificultatea și greutatea o duce Iisus Hristos. Suferințe pe nedreptate; răbdare fără de păcat fiind; judecată fără vină; răstignire pe Cruce pentru că a vindecat; moarte fără a fi greșit! Iar noi, păcătoșii și egoiștii ne plângem la primul necaz, la prima cerere, la prima nedreptate și prima obidă.
Să învățăm a răbda ca și Iisus Hristos. Durerile noastre să le vărsăm în rugăciune și să avem încredere în El. Unde nu știm noi: știe Domnul. Vede Dumnezeu! ,,Prin suferință, omul vede bucuria și nădejdea, ca și biruința lui Hristos, care a izvorât din durerea patimilor și a crucii.” (Părintele Efrem Filoteitul)
Hristos duce suferința lumii. ,,Fiul lui Dumnezeu știe ce înseamnă să strigi: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?” și să primești drept răspuns doar tăcere. Cel Nevinovat a luat asupra Sa păcatele lumii. Nu a făcut nimic pentru a merita răstignirea sau osândirea din partea celorlalți. Și totuși… El a pătimit pentru libertatea și vindecarea noastră.” (Jonathan Jackson)
Orice păcat al nostru este o săgeată slobozită în Dragostea lui Dumnezeu. „Când păcătuim, Îl răstignim pe Hristos pentru a doua oară”, spunea părintele Dionisie Ignat de la Colciu. Cu toate acestea: Hristos ne rabdă. Hristos ne iartă. Hristos se îndură de noi. Hristos se milostivește spre noi. Hristos nu pomenște răul nostru de ieri dacă l-am spovedit. Hristos ne primește plini de răni, bube și spurcăciuni: El ne curățește de aceastea și păcatele noastre se pierd în oceanul infinit al dragostei dumnezeiești.
Tot greul lumii acestea Îl duce Dumnezeu: nu noi. Noi suntem robii Domnului și toate să le lăsăm în grija Lui. Mai puțină cârtire; mai puțină necredință; fără răzbunare; mai multă rugăciune; mai multă milostenie; mai multe virtuți.
Preot Nicolai Boian