Sunt daruri pe care trebuie să ți le iei singur !

2P20160903-PAL_3758-1200Dumnezeu are două feluri de daruri :

  1. daruri pe care le împarte în fiecare clipă și
  2. daruri pe care ca să le ai, trebuie să te duci să le iei singur !

Noi am primit viața în dar, pămîntul, aerul, lumina, apa, izvoarele și toată natura cu frumusețea ei splendidă!

Am primit Înger păzitor personal, și suntem călăuziți și vegheați în fiecare clipă de Bunul Dumnezeu, acesta fiind cel mai de preț dar!

Am mai primit de la Dumnezeu, prin curățenia sufletului, odată cu haina botezului și prin ungerea cu Sfîntul Mir, darurile cele mai frumoase și necesare unui om desăvîrșit. Dar odată cu fiecare alegere, voind  răul și fiind departe de lucrarea binelui, am pierdut aceste daruri, pe măsura depărtării noastre de dragostea față de Dumnezeu și față de oameni.

Aceste daruri: înțelepciunea, cunoștința, discernămîntul, dreapta socoteală, credința, nădejdea, evlavia, bucuria, iertarea, pacea, liniștea sufletească, puterea de voință, bucuria de a te jertfi, capacitatea de a ajuta, aceste daruri sunt la Sfînta Biserică.

 

La Biserică, unde în mod deosebit este prezent Dumnezeu, primiți în dar prin sfintele liturghii și slujbe, vindecare, sănătate, întărire trupească și sufletească și tot de ce aveți nevoie.

Dumnezeu nu le dă aceste daruri dacă omul nu le cere, dacă nu vină să le ia.

Darul tău te așteaptă la Biserică ! Dumnezeu stă așteptînd cu mîna deschisă și spune ,, Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi!” (Evanghelia după Matei, 11, 28)

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v80), quality = 90

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex

You may also like...

Lasă un răspuns