Sunt cel mai mare păcătos, dar în Biserica Hristos
Într-o discuție mi s-a spus că nu este cert și definit faptul că toți oamenii care merg la biserică sunt buni și nu toți oamenii care nu merg la Biserică sunt răi.
Am întâlnit în viața mea oameni care frecventează locașul Domnului, dar care devin ușor certăreți, iuți, și deasemenea, mai puțini, dar am întâlnit oameni care frecventează Biserica rar, dar sunt mai statornici în pacea de familie, sunt binevoitori și de ajutor. Desigur aceștia au o judecată personalizată.
Dar în contextul discuției noastre, este necesar să luăm numaidecât aminte: în Biserică, și doar în Biserică, omul rău în orice moment și clipă poate deveni bun și sfînt; chemarea și sprijinul Bisericii este continuu, evident. Și, această schimbare spre sfințire pe parcursul timpului s-a întâmplat de milioane de ori. Odată intrat în Casa lui Dumnezeu, omul este cuprins de dorul veșniciei liniștite, sufletul lui se descătușează cucerit de prezența Harului dumnezeiesc și în libertatea lui, el numaidecât caută dialog cu Creatorul: începe a se ruga.
În Biserică tîlharul devine miluitor, neînfrînatul – postitor aspru, păcătosul devine umilit, smerit și se îndreaptă; omul trist capătă bucurie, cel bolnav vindecare și cel slab – răbdare, putere.
În același timp este cert și definit că, în afara Bisericii omul nu poate să-și mântuiască sufletul de patimile ascunse sau la vedere. Fără Hristos nu există mântuire. Fără Hristos omul nu-și găsește și nici nu-și împlinește calea, rostul, sensul, adevărul vieții. Omul fără Biserică nu are destulă putere pentru a-și vedea păcatele împovărătoare. Fără harul Sfântului Duh omul nu-și poate dezrădăcina patimile. Fără Biserică nu există bine adevărat și bunătate desăvârșită. Fără Biserică nu există Taine, absolut necesare pentru mântuirea sufletească.
Să luăm aminte: diavolul ajută omul să fie bun, într-un sens anume, dar nu care cumva să se sfințească; bunătatea lui se termină la primul gând al omului pornit spre Biserică. Adesea oamenii care cred că au morală bună, sunt indiferenți sau dușmani ai Sfintei Liturghii și ai Bisericii. Aceștia sunt buni, dar pînă când vine vorba de a merge în fața Altarului.
De asemenea să luăm aminte cu toată atenția că, omul bun trebuie numaidecât să încununeze bunătatea sa cu sfințenie, care se ia doar din Sfînta Biserică. Cu alte cuvinte, omul care ne pare nouă că este bun, dar care nu este fiu al Bisericii, nu are perspectiva creșterii duhovnicești. Este clar că această persoană are înrădăcinate patimi și dependențe. Acest om se tăvălește în plăcerea spurcată a patimilor și e lipsit de un sens de a lupta cu ele. Da, omul poate fi bun, dar el este bun din sensul moral civic; el nu poate să postească, nu poate să reziste prezența la o Liturghie completă, nu se spovedește, nu se împărtășește, nu are răbdare, nu poate uita răul, nu poate ierta. El nu se poate dărui sau jertfi, și nici nu poate să explice aceste stări: de purtare a Crucii lui Hristos. Așadar, acest om este departe de bunătatea adevărată.
Să învățăm dragi cititori că: este mai bine să fii cel mai mare păcătos dar în Biserica Ortodoxă, decât un drept, care ai putea chiar să învii și morții, dar care ești în afara Bisericii lui Hristos.
,,Cine nu are Biserica de Mamă, nu-L are pe Dumnezeu de Tată „. (Sf. Ciprian al Cartaginei)
Biserica ne cheamă și ne oferă posibilitatea în același timp, nu doar să fim buni, dar să fim sfinți. Aceasta nu este doar o posibilitate și privelegiu, dar devine și obligatoriu, pentru că ,,nimic necurat nu va intra în Împărăția lui Dumnezeu”. (I Corinteni cap. 6)
La Sfînta Biserică mergem pentru Hristos, pentru Sfânta Liturghie, pentru Sfânta Împărtășănie, pentru Sfintele Taine. Cu demnitate, conștiință, pocăință, milostivi și dorință de a lăuda pe Dumnezeu și a ne schimba viața noastră spre sfințire.
Să iubim Biserica dragi cititori și să o frecventăm des, regulat, disciplinat. Să o frecventăm fără excepții și motive de lipsă. Excepțiile, motivele, argumentele de a nu frecventa Biserica, sau chiar de a schimba biserica care o frecventăm des, apar după voia noastră păcătoasă, din ispite aduse de cel rău și din lipsă de smerenie și dragoste.
Preot Nicolai Boian
