Suflet de poet
Ascuns de litere prin strofele legate curmeziș,
Un suflet de poet găsește dulce alinare,
Și gîndul lui e plin, ușor, bucurîndu-se fățiș
De dorul și iubirea ce fac inima mare!
Azi ce spune, poate fi un paradox,
Iar mine generații vor sorbi
Cuvinte minunate ale unui ortodox,
Care învață Omul, de ,,a fi”!
Ei cresc iarba ce leagă în-lung pămîntul
Ei cerul oglindesc în suflet de copil,
Le este tristă viața dar dulce li-e mormîntul
În nădejdea viitorului ce fi-va mai fertil!
Poetul nu e-nsingurat, deloc,
Un univers întreg nu poată să-l cuprindă,
Iubirea lui e foarte mare, e un foc
Dar lui îi place să stea mai mult în tindă!
Legat cu frunzele crescute-n pomul cunoștinței,
Poetul ni face pod de sensuri,
ce leagă sentimente, oameni și destine,
Cu dulcele, frumoasele și gingașele versuri!
preot Nicolai Boian
