Smerenia ne este dată pentru a putea duce biruința
Smerenia nu ne este dată pentru a ne umili: dar pentru a putea duce o biruință, un success, o bucurie! Dacă nu ar fi modestia, smerenia și reconoștinta, omul, la cel mai mic succes, ar înnebuni.
Așa a pățit și Lucifer: din mândrie a căzut din Cer. Era înger preafrumos, alături de Dumnezeu, s-a gândit, admirându-se pe sine, că poate fi ca Dumnezeu. Adică, și-a văzut existența și frumusețea, splendoarea și măreția, în sine; el fiind cauza acestora și izvorul lor. Atunci, îndată, la aceste gânduri, a fost lovit și a căzut.
Omul mândru se află mereu într-o cădere: el cade din Harul lui Dumnezeu! ,,Oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța”, ne spune Domnul nostrum Iisus Hristos. De altfel, toate faptele noastre sunt ca o cârpă lepădată și ca un nimic în fața lui Dumnezeu. Nu avem motive de mândrie. Atunci când cădem în mândrie, înseamnă că am căzut pradă diavolului, și urmând calea lui, mergem spre moarte.
Un om modest este un om frumos. E un om statornic in viață. E un om de încredere, devotat. Un om care are smerenie, nu vă cârti cînd are necazuri, nu se tulbură în greutăți, dar își pune nădejdea în Dumnezeu! Trebuie să fii un om smerit că să-ți poți pune nădejdea în Dumnezeu și Acesta să te ajute! Omul smerit este un om blând. Omul blând este purtător de lumină și fața lui este una din cele mai senine. E un om cu credință. Blândețea lui, este felul lui de a-L cinsti pe Domnul, prin răbdare, cumpătare, bunătate. Nu am văzut niciodată un om blând și să nu fie înțelept. Blândețea e fiică a smereniei. Ea păstrează Harul și sporește înțelepciunea.
„E război. Ori omori mândria, ori mândria te omoară pe tine”. (Părintele Naum Baiborodin, de la Mănăstirea Serghiev Posad (Zagorsk).
Mândria este o lume ireală din care omul îl exclude pe Dumnezeu. „Mândria încearcă să-și închipuie o lume și să trăiască în ea. Smerenia primește lumea așa cum a zidit-o Dumnezeu”. (Părintele Sofronie Saharov) Și, în același timp, smerenie înseamnă să fii la locul tău: adică acolo unde te-a pus Dumnezeu; cu ce îți dă Dumnezeu și cum rânduiește Dumnezeu!
Dumnezeu m-a dăruit cu toată toată înțelepciunea, dar nu am smerenia să o pot folosi.
Dumnezeu m-a dăruit cu toată bucuria, dar nu am smerenia să o pot simți.
Dumnezeu mi-a dăruit toată puterea, dar nu am smerenia să o pot folosi.
Dumnezeu m-a înzestrat cu toate darurile, dar nu am smerenia să le pot împărți.
Dumnezeu mi-a dăruit toată iertarea, dar nu am smerenia să mi-o pot asuma.
Dumnezeu mi-a făgăduit toată fericirea, dar nu am smerenia pentru a o trăi!
Dumnezeu îmi dăruiește toată Iubirea Lui, dar încă nu am smerenia pentru a-mi umple cu ea ființa.
Lipsa smereniei mă lipsește de toate darurile…
preot Nicolai Boian
