Sfaturi notabile, de mult folos sufletesc, de la PS Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni

Întrucît am avut ocazia să ascult din Predicile duminicale ale Preasfințitului Petru Musteața, Episcop de Ungheni și Nisporeni, în catedrala episcopală ,,Sf. Bin. Alexandru Nevschi”, din or. Ungheni, în contextul unui an care a trecut, vreau să vă împărtășesc și Dvs cîteva sfaturi notabile, de mult folos sufletesc, de la Preasfințitul Petru.

• ,,Seva din copacul credinței, al fiecărui creștin, este Sfînta și dumnezeiasca Împărtășanie, primită mai des, cu evlavie și conștiinciozitate!
• Să acordăm atenție, să ne intereseze tainele vieții în Hristos, nu tainele de zi cu zi, sau altele care nu ne sunt spre mîntuire sufletească.
• Omul are o comoară și aceasta este sufletul!
• Să creștem duhovnicește, să valorificăm timpul petrecut în rugăciune, în Sfînta Biserică și osteneala faptelor bune.
• Cu ce te vei deprinde a trăi în aceea vei muri!
• Pentru Dumnezeu, pentru Biserica lui Hristos, să oferim ce este mai frumos, mai bun. Simplitatea este mereu la locul ei dar îndemnul meu este ca, să nu vă zgîrciți, să nu alegeți din ce este mai rău și de netrebuință pentru a-i dărui lui Dumnezeu, pentru Altar.
• Mulți oameni astăzi sunt creștini numai cu numele! Dar să știți că trăim vremuri de aur ca pe timpul Sfîntului Constantin cel Mare!
• Dragi creștini, veniți acum la Biserică, astăzi, că se apropie vremuri grele pentru Biserică și pentru credincioși!
• Să citim cît mai des ,,Paraclisul” Maicii Domnului și acatistul Maicii Domnului ,,Potolește Întristările Noastre”. Primim Har, vindecare și împlinirea cererii.
• Venirea la Biserică, este o formă concretă de manifestare a dragostei față de Dumnezeu!”

 

Mulțumim mult Preasfințitului Petru pentru osteneala predicatorială.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu, să pășim cu nădejde și fapte, pe scara urcușului spre Cer.

 

material pregătit de preot Nicolai Boian

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex

You may also like...

Lasă un răspuns