Să ne rugăm cu durere pentru cei care au nevoie

Durerera te face sincer. Dacă te doare cu adevărat și sincer pentru aproapele tău, te vei ruga pentru el Domnului cu toată ființa și ardoare.

Rugăciunea ta nu va fi violentă dar o implorare cu lacrimi, care are ca temei credința în Dumnezeu Atotputernicul și nădejde în Dumnezeu Preamilostivul. Dragostea milostivă față de cel din nevoie te face să te rogi curat. Poate fără să vrei, te curățești de toate gândurile și te rogi Domnului curat. Dumnezeu iubește rugăciunea curate și smerită.

Părintele Siluan Atonitul scrie:

Un bătrân ieroschimonah, ce trăia la Athos, a văzut cum urcau la Ceruri rugăciunile monahilor — şi nu mă mir de aceasta. Acelaşi „bătrân” [stareţ], în copilărie, văzând supărarea tatălui său din pricina unei mari secete care ameninţa să nimicească întreaga recoltă de grâne, s-a dus pe un câmp cu cânepă din grădină şi a început să se roage:

– Doamne, Tu eşti bun, Tu ne-ai făcut, ne hrăneşti şi îmbraci. Tu vezi, Doamne, cum se întristează tatăl meu pentru că nu plouă. Fă să cadă ploaie pe pământ!

Şi îndată s-au strâns nori şi a căzut ploaie şi pământul s-a umplut de apă.

Un alt „bătrân” [stareţ] ce trăia pe malul mării, lângă un liman, mi-a povestit următoarele: „Era o noapte întunecată. Limanul era plin de bărci de pescari. S-a pornit o furtună a cărei tărie creştea cu repeziciune. Bărcile au început să se lovească unele de altele. Oamenii încercau să le lege de mal, dar lucrul era cu neputinţă pe întuneric şi pe furtună. Toţi se tulburau, pescarii strigau cu voce tare şi era groaznic să auzi strigătele înspăimântate ale oamenilor. Am simţit o adâncă durere pentru norod şi m-am rugat cu lacrimi: «Doamne, potoleşte furtuna, linişteşte valurile, ai milă de oamenii Tăi chinuiţi şi scapă-i!». Şi îndată furtuna a încetat, marea s-a liniştit şi oamenii, liniştindu-se, au mulţumit lui Dumnezeu”.