Să încetăm a învinui pe alții!
Nu vă învinuiți aproapele
Să încetăm a învinui pe alții! Să ne oprim a muta vina! Chiar dacă primim o lovitură ,,este mai puternic cel care ține lovitura și nu cel care o dă!” Să încetăm a pune succesul celorlalți pe seama altora din jurul lor! Să încetăm a da vina pe alții pentru insuccesul nostru! Așa cum credem despre noi că, succesul nostru este munca și inspirația noastră, așa și alții consideră că au după muncă. Chiar dacă mulți dispun de anumite pârghii, acestea pot fi bune doar în ceea ce este legat de cele pământești: iar creștinii adevărați sunt legați de Cer. Chiar dacă vi se pare că, unii au anumite facilități și nu e meritul lor: nu judeca, există o muncă și o jertfă, făcută din partea altora, și încă mai mult, tu nu știi ce fel de jertfă.
Tu, dragule, independent de părerea altora: fii puternic! Fii rezistent! Fii cu credință! Nu învinui și nu judeca! ,,Vei începe să te ferești a-i osândi pe cei ce păcătuiesc, dacă îţi vei aduce aminte că Iuda a fost în adunarea ucenicilor lui Hristos, iar tâlharul – în numărul ucigaşilor; dar într-o singură clipă s-a petrecut minunata schimbare,” spune Sf. Ioan Scărarul. Omul slab îi judecă pe alții, iar cel puternic muncește zi de zi pentru perfecționare personală! ,,Nu există un mod mai excelent de a-ți petrece viața, decât în lucrare spre desăvârșire asupra ta”. Socrate
,,De îndată ce ţi-ai înlocuit gândurile negative cu unele pozitive, vei incepe să obţii rezultate pozitive.” William Nelson
Când dai vina pe altul arăți de fapt că, tu ești cel care nu poți duce vina, dreptatea sau nedreptatea. Tu-ești cel mai slab. Hristos a luat pe umerii săi toate păcatele omenirii fără să cârtească. Iertând, răbdând și purtând sarcinile altora, ,,împlinim Legea lui Hristos”.
,,Chiar dacă lumea râde de tine, ia-te în serios. Mulţimile râd de ceea ce nu înţeleg şi ridiculizează tot ceea ce le depăşeşte. Uită ce gândesc alţii. Prea mulţi dintre cei care au în ei o scânteie de geniu nu-i dau frâu niciodată, pentru că se tem de hohotele lumii. Ceea ce contează este părerea ta despre tine şi încrederea pe care ţi-a acorzi.” Napoleon Hill
Apoi învinuirea aproapelui este osândire și judecarea lui. „Nu judecați ca să nu fiți judecați. Căci cu judecata cu care judecați, veți fi judecați, și cu măsura cu care măsurați, vi se va măsura.” Domnul Iisus Hristos
Valorifică ziua de astăzi și nu trăi cu gândul rău de ieri care îți aduce răzbunarea de mâine. Sunt la fel de actuale cuvintele lui Goethe: ,,Nimic nu valorează mai mult decât ziua de azi.”
Nu învinuiți părinții
În contextul textului nostru, doresc să vă aduc încă un îndemn: nu vă învinuiți părinții. Ei au făcut tot ce au putut pentru voi la momentul respectiv. V-au dat cel mai scump dar: viața! Datoriile noastre față de părinți, în orice caz, sunt foarte mari. și noi nu suntem în stare să le întoarcem aceste datorii lor; putem doar mai departe, devenind părinți, să oferim dragoste deplină și educație corectă. „Dacă ne vom gândi cu adevărat, ce au făcut pentru noi părinții noștri, vom rămâne uimiți de nemăsuratele noastre datorii.” Sf. Ambrozie al Milanului
Nu vă învinuiți colegii de serviciu
Deasemenea, nu vă învinuiți colegii de serviciu. Iubirea topește orice răutate. Cu răbdare, rugăciune și iertare reușim să depășim momentele dificile. E necesară comunicarea! Ai trecut peste ceartă: ai trecut peste impactul ei. Comunicarea trebuie mai întâi: să existe! Lipsa ei, de multe, este cauză de neînțelegeri. Apoi ea, trebuie să fie decentă și cu înțelepciune; să ne ferim de mânie, cruzime, profitare, răutate în orice situație. Ne căutăm dreptatea!, dar nu prea insistent!
Apoi ar trebui să fim precauți, atenți, pregătiți și corecți. Să nu acționăm cu viclenie sau fățărnicie! Să ne cerem iertare dacă am greșit și să iertăm și pe cei care ne greșesc, ,,de șaptezeci de ori câte șapte”!
Viața aparține ție! Și o câștigi: atât cât o pui în mâinile lui Dumnezeu! ,,Viața este ca mersul pe bicicletă. Pentru a-ți menține echilibrul trebuie să continui să mergi înainte” Albert Einstein. Iar echilibrul acesta este: credința, nădejdea, iertarea, bunătatea, dragostea!
Nu vă consumați cu învinuiri, prejudecăți, bârfe, invidie, fățărnicie, ponegreală, trădare, răzbunare, clevetire și alte de acest gen! Experiențele vieții ne învață că, mereu vor exista oameni care stau în spatele nostru, împrăștiind cuvinte și păreri! Scopul nostru stă în firea noastră: de a fi buni.
Un călugăr a văzut cum un șarpe veninos era cuprins de flăcări; a apucat îndată cu mâna și l-a salvat. Dar acest șarpe l-a mușcat grav și i-a provocat durere călugărului. Peste puțin timp, șarpele iarăși a nimerit în foc și flăcările îl mistuiau. Atunci călugărul a luat un toiag mai lung, de fier și a scos cu el șarpele din flăcări, salvând-ul din nou de la moarte. Atunci ucenicul călugărului l-a întrebat ,,Părinte, dacă o dată l-ai salvat și te-a mușcat, pentru ce l-ai salvat din nou? Și a a răspuns călugărul: – șarpele a făcut cele ale firii sale: să muște, să atace, iar asta nu mă încurcă să fac cele ale firii mele: să ajut!”
Nu vă învinuiți în familie!
Nu vă învinuiți în familie! Aduc aici exemplul clasic și istoric: familia primilor oameni, Adam și Eva! Adam nu a recunoscut nehotărârea și slăbiciunea sa, dar a învinuit femeia pentru propunere și apoi l-a învinuit pe Dumnezeu, adică de ce ia dat un ajutor imperfect! Da, ajutorul acesta, era os din osul lui și suflet asemenea, dar decizia a aparținut lui Adam. La fel și Eva, nu-și recunoaște neascultarea, nu cere iertare pentru a dobândi grațiere și dă vina pe șarpe, care ia prezentat cea mai periculoasă informație: jumătate de adevăr! Așa și astăzi, diavolul nu zice, ,,îmbăta-te de vin că apoi o să bați copiii, soția, o să te cerți cu vecinii și rudele, vei desfrâna, vei fura și vei face o crimă! Nu! El zice ,,bea și te veselește! Vinul îți face viața mai ușoară!” Și dacă ai luat bățul diavolului în mână, ai luat și ispita, și durerea, și patima aducătoare de moarte.
Străduiți-vă fiecare să-și învingă propria invidie, mândrie și mânie! Fiți liberi de orice cuvânt! Omul e creat să iubească! ,,Ataşează-te de cei care te pot face mai bun şi primeşte-i pe cei care, la rândul tău, îi poţi face mai buni.” Seneca
Și voi încheia acest articol cu cuvintele Sf. Maxim Mărturisitorul: „Să iubim pe tot omul, din suflet; dar să nu ne punem nădejdea în nici unul dintre oameni. Căci câtă vreme ne susţine Domnul, ne înconjoară mulţime de prieteni şi toţi vrăjmaşii noştri sunt fără putere. Când însă ne părăseşte Domnul atunci ne părăsesc şi toţi prietenii şi vrăjmaşii dobândesc putere împotriva noastră. Dar şi cel ce îndrăzneşte, bizuindu-se pe sine, va cădea cu cădere jalnică. Cel ce însă se teme de Domnul iarăşi se va înălţa.”
preot Nicolai Boian