Răul din afară se lovește în dispoziția ta sufletească
Răul nu încetează niciodată de a lupta, dar biruința stă în puterea noastră. Răul mereu lovește, atacă, ispitește. Tu, poți fi piatră sau burete. Scopul răului e de a-ți distruge pacea interioară. Să te scoată din fire. Să-ți pierzi echilibrul vieții. Să mori. Te duce în extreme. Răul aduce întristare, depresie, deznădejde.
Ce nu s-ar întâmpla în viața cotidiană nu te aprinde la mânie. Răspunde cu înțelepciune ca să nu încurajezi răul. Răspunde cu dreptate că să nu se slăvească răul. Dacă nu știi cum să răspunzi, ce să zici: taci cu smerenie. Să nu taci numai dacă va trebui să mărturisești credința. Altfel, să taci și să te rogi. E un răspuns mai bun în toate cazurile, deoarece în acest mod, nu este doar răspunsul tău, dar și mâna lui Dumnezeu. Tăcerea de dragul lui Hristos este încredere în Hristos. Smerenia e lucrare a Harului.
Omul prin comportamentul său, se arată pe sine. Cel rău își arată fără să vrea mândria, orgoliul și părerea înaltă, pierzătoare, despre sine. Omul iertător își arată calitatea de a fi făcător de pace și prin aceasta, ,,fiu al lui Dumnezeu”.
Prietene, răul din afară care te lovește, pentru a crește în cruzimea lui, are nevoie de corespondent în sufletul tău.
Oamenii măsoară totul. În călătorii. În kilometri. În pahare cu vin. În avuții. În funcții. În succese. Își măsoară stima, prietenii, dușmanii. Oamenii uită să-și măsoare viața. Mai puțin cântăresc faptele. Anume acele fapte care le-ar măsura apropierea de Dumnezeu. Nu faptele care măsoară avuția, puterea, succesele. Pur și simplu trebuie să știm că Întâlnirea cu Dumnezeu este inevitabilă, pentru fiecare. Și încă mai puțini, sunt cei care își măsoară viața lor, cu măsura înfrânării, a înțelepciunii și a rugăciunii. Fără acestea viața este goală. Viața se măsoară în bunătate.
Când ai probleme, și parcă nu îți merge bine în viață, ai depresii și ți se pare că sunt fără motiv, să știi că sunt de la diavol, datorită păcatelor tale. Depresia nu este soluția pentru insucces. Unica îndreptare este pocăința. Așa cum tristețea în toate formele ei sunt rezultatul mândriei, așa smerenia ce naște pocăința aduce îndreptare, vindecare și reînviere.
Prietene, învăța să birui răul! Trebuie să înveți a te învinge pe sine! Majoritatea oamenilor sunt predispuși spre tristețe, izolare, deznădejde, lene, îngâmfare, invidie, subaprecierea, supraapreciere, comparație, judecată, răzbunare, osândire, minciună, egoism.
Trebuie să ne depășim. Să ne înfruntăm cu toată puterea! Să luptăm împotriva răului din noi ca împotriva celui mai crunt dușman! La fiecare gând rău din mintea ta – tu adu unul bun!
Iubește să faci bine și răul nu va avea nici forță și nici timpul să te doboare la pământ! Trebuie să înveți a te învinge pe sine, în virtutea dragostei și a smereniei! Oferă prioritate bucuriei sufletești, care se ascunde în virtute, în orice situație a vieții! Răul care vine asupra ta, dacă nu găsește răutate și în sufletul tău, va pleca!
Preot Nicolai Boian