Răbdarea noastră ,,cu inimă curată şi bună” e un dar mai mare ca succesul cerut
În rugăciunile noastre către Dumnezeu cerem împlinirea lor. Fără amânare, cât mai repede posibil și după cum vedem folosul pentru noi. Dorim ca Dumnezeu să ne împlinească cererea. Dar vă rog să luam aminte la cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos, din Evangheliei de la Sf. Ap. Luca care zice: ,, Iar (sămânța) cea de pe pământ bun sunt cei ce, , aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare.” (8, 15)
Inima rodește întru răbdare! Sunt situații când dorim împlinirea rugăciunii, a cerereii noastre, pentru a se schimba anumite stări sau lucruri din viața personală, dar răbdarea noastră poate fi cel mai mult ce putem face la moment și cel mai mare lucru pe care îl putem face la momentul respectiv. Răbdarea noastră întru nerăutate și pace, devine darul cel mai prețios adus lui Dumnezeu decît reușita noastră. „Dacă cineva, rugându-L îndelung pe Dumnezeu, să-i împlinească vreo rugăminte, nu primește răspuns, acela să știe că Milostivul Tată Ceresc nu se grăbește să-i împlinească rugămintea fie pentru că ceea ce a cerut nu îi este de folos, fie amână împlinirea rugăminții lui pentru a-l determina să se roage mai des și a-l învăța cu răbdarea în vederea unei răsplătiri mai mari.” (Sf. Ioan Maximovici)
Prin rugăciune cu răbdare arătăm deplină încredere în Dumnezeu și supunere Voii Lui. ,,Prin răbdarea voastră, ne spune Domnul Iisus Hristos, veţi dobândi sufletele voastre.” (Luca 21, 19) Iar Sf. Apostol Pavel ne aduce în Sfânta Scriptură exemplul de răbdare a unui om drept, care nu se ruga pentru împlinirea cererii lui, de a se face sănătos, dar cu nădejde în Dumnezeu, în umilință de la cei din jur, a ales răbdarea: ,,Iată, noi fericim pe cei ce au răbdat: aţi auzit de răbdarea lui Iov şi aţi văzut sfârşitul hărăzit lui de Domnul; că mult-milostiv este Domnul şi îndurător.” (Iacov 5, 11)
Dragilor, care este răbdarea cea binevoită de Dumnezeu? Prețioasă este înaintea Domnului toată răbdarea ,,cu inimă curată și bună”. Curată de răutate și cu bunăvoință față de toți. Așa este, bunătatea se săvârșește întru albia răbdării și curățirea de păcate și răutate așijderea; ea se face cu răbdare. ,,Căci, ce laudă este dacă, pentru greşeală, primiţi bătaie întru răbdare? Iar dacă, pentru binele făcut, veţi pătimi şi veţi răbda, aceasta este plăcut lui Dumnezeu.” (I Ap. Petru, 2, 20)
Răbdarea noastră cu inimă curată și bună este prețioasă în fața lui Dumnezeu; ea este un dar mai mare ca împlinirea unui succes cerut. Rugându-ne Domnului, să fim gata a aștepta, cu deplină încredere, cu supunere voii sfinte și cu răbdare, împlinirea rugăciunii noastre.
Preot Nicolai Boian