prinde gîndul cel bun

Observaţi ca un gînd bun nu este prezent totdeauna. Gîndul cu adevărat bun avem impresia că vine şi pleacă. Se pierde. Această senzaţie firavă este din cauza că omul este înclinat să nu fie ,,el” cel mai bun, să nu fie ,,el” bun permanent. Avem o ispită perpetuu actuală în noi, care ne îndeamnă, aparent cuceritor, să facem un lucru bun pentru trupul nostru, dar care are un final tragic pentru viitorul spiritual şi duhovnicesc al omului. Plăcerea trupească, sugerată spre alegere, nu are un final fericit. În inima şi mintea omului permanent este o luptă. Cu cît omul mai mult străduie în facerea de bine, sau de rău, deprinderea capătă caracter.

Problema este alta. Omul vrea să facă binele şi nu reuşeşte. Doreşte să înfăptuiască bine şi nu-l realizează. Conştientizează că o acţiune este rea, o mărturiseşte, dar cînd se întîlneşete faţă către faţă, este de acord. Se înăbuşă gîndul cel bun! Gîndul cel bun este prezent şi îşi face prezenţa periodic în mintea şi inima oricărui om. Dar la fiecare lucrător al binelui el se manifestă diferit, în capacitatea de a putea fi asimilat. Observaţi, că parcă a fost un gînd bun, şi nu mai este.

Trebuie să străduim în facerea de bine, ca să eliberăm glasul conştiinţei din noi, care strigă pentru o viaţă morală. Să fim foarte atenţi la ce gînduri avem ! Să prindem gîndul bun, care se întrezăreşte în mintea şi inima noastră, şi numaidecît să-l repetăm ,,conştient”. Apoi neapărat să-l punem în practică. Numai aşa el va aduce roadele cele bune.

Vă doresc să aveţi gînduri bune, numai gînduri bune ! Şi nu le lăsaţi să se piardă !