Nu trăim viața, dar o așteptare greșită…
Nu ne-am învățat să trăim frumos fiecare moment și perioadă a vieții. La grădiniță ne dorim să fim mari. Atunci când am ajuns la școală visăm la studenție și când am prins a înțelege dificultățile vieții ne dorim a fi mici. Ne temem de bătrânețe atât de tare încât nu vorbim de ea; ne irosim tinerețea și ne simțim neîmpliniți sufletește: la tinerețe ca la bătrânețe. Ne temem cel mai mult de moarte, încât ea are tabloul ei aparte: nefinisat. Depunem eforturi să fim foarte raționali, pentru a combate un adevăr cert, devenind prin aceasta iraționali.
Dar un lucru atât de simplu ar trebuie să învățăm: toți suntem călători în lumea aceasta, doar călători!
Am dori mult să ne exprimăm dragostea și zicem: nu azi. Ne e plin sufletul de mulțumire și am dori să ne bucurăm cu toată lumea, dar nu acum: ne temem de îmbrățișări. O să începem a trăi sănătos: dar, de mâine! Dorim să călătorim, dar nu ne ajunge timp. Ne este dor de părinți, dar le trimitem un smile. Și, dacă e să ne uităm în urmă, cât de repede trece viața noastră, câte am reușit și câte am dorit. Dacă nu avem copii, trăim în așteptarea lor, apoi așteptăm să crească, iar când sunt mari, așteptăm nunta și nepoții. Părerea mea e că ar trebui să prețuim și să ne bucurăm de orice moment din viață: cel mai important cu Dumnezeu în inima noastră! Așteptând ziua de mâine o pierdem pe cea de astăzi. Este necesar ca fiecare moment să aibă un sens: sensul umple viața. Întoarce totul în folosul tău: și ploaia și soarele! Ar trebui să înțelegem că nu stăpânim totul. Nu toate sunt în mâinile noastre. Cînd învățăm a ne cunoaște limitele începem a experia liniștea.
Avem o rațiune bolnavă. atunci când amânăm lucrurile frumoase pe care putem să le facem astăzi, pe mâine! Avem o precauție bolnavă. atunci când economisim pentru careva zile grele, sau pentru o necesitate care ar apărea, iar bolnavul, săracul ne cerșește la poartă. Avem o credință slabă. atunci când credem că suntem creați astăzi pentru ziua însăși și nu căutăm să descoperim că ziua de astăzi e pentru veșnicie. Avem o așteptare bolnavă. atunci când suntem bolnavi așteptăm sănătatea și atunci când o avem nu o prețuim. Dacă e închisă biserica ne este dor de ea și când ne cheamă zicem că rugăciunea e primită și de acasă. Astăzi greșim, iar corectarea o lăsăm pe mâine. Suntem și speriați mereu de ceva, pentru că ne izolăm, ne manifestăm cu fățărnicie, viclenie și minciună, de parcă am vrea să ne protejăm fericirea care e falsă și iubirea care strigă înlănțuită.
Dacă e boală așteptăm să fim sănătoși! Dacă e vacanță trăim cu gândul că iată, iată, vine școala, serviciul. Dacă muncim așteptăm salariul, vacanța. E o mare ispită să nu te știi la locul tău. E o mare pierdere să nu găsești liniște acolo unde ai ales să fii. Nu ne-am învățat a prețui momentul, a fi fericiți cu lucruri simple, a dărui bunătate!
Prețuiește ziua de astăzi ca fiind cel mai frumos dar pe care ți l-a dat Dumnezeu! Fii recunoscător pentru ea și eliberează-te de orice dependență! Omul e creat pentru libertate; și nu oarecare libertate, dar una desăvârșită.
Așadar, viața omului nu este libertate totală, dar înfrânare. Numai în armonie cu Creatorul poți fi fericit ca creatură și în raport de armonie cu creația, iar asta se face prin rugăciune și respectarea legilor dumnezeiești. Viața omului nu este libertate totală, dar înfrânare deoarece, orice dependență îți fură din libertate, iar înfrânarea te reface ca personalitate integră. E poruncă din rai. A fost dată ca posibilitate pentru om de a crește duhovnicește! Înfrânarea din iubirea Legii te face liber. Nu am învățat a ne bucura de rai, dar am căutat mereu lucrurile interzise! Trăiește clipa frumos, nu pe hazard dar sub Voia bună a lui Dumnezeu!
Dragi cititori, să învățăm a trăi frumos, înțelept, ușor, liber: azi! Azi, nu mâine! Avem deja primit cel mai frumos dar: viața!
preot Nicolai Boian
