Nu fur, n-am ucis, de ce trebuie să zic că sunt păcătos?
Nu fur, n-am ucis, de ce trebuie să zic că sunt păcătos? Nu am schimbat soția; mă împac cu vecinii, de ce sunt păcătos? Nu sunt de de altă orientare sexuală, nu sunt desfrânat, de ce trebuie să spun că sunt cel mai păcătos, adică mai păcătos ca toți aceștia?! Această problemă și-o ridică mulți dintre creștini, astfel ca, atunci când vin la spovedanie să nu poată recunoaște cu sinceritate păcatele, în rezultat nu se aduce pocăință curată și omul nu primește Har și iertare.
Cu adevărat ar trebui sa zicem, ,,Vai, că nici păcatele mele nu le pot vedea”! ,,O zi de ar trăi omul și tot nu ar fi păcat”, zice proorocul David. „Cine se poate lăuda că are inima curată? Sau cine va cuteza să spună că e curat de păcate?” (Pilde 20, 9).
Sfîntul Ioan Gură de Aur spune răspicat că ,,Nu există om fără de păcat! Şi dacă-mi vei spune cum cutare este drept, este milostiv, este iubitor de oameni, sunt de acord. Nu se poate însă să nu fi făcut vreo greşeală. Ori va fi fost biruit de slava cea deşartă, ori de cârtire, ori de altceva. Unul face milostenii, dar nu este curat. Altul este curat, dar nu face milostenii. Unul are o virtute, altul altă virtute. Fariseul postea, se ruga, nu nedreptăţea pe nimeni, ţinea legea, însă era mândru. Astfel a fost osândit de Domnul, căci mândria îl vătăma mai mult decât l-ar fi vătămat toate celelalte păcate la un loc.” [1]
Pe lîngă păcatele pe care le am și le văd sau nu, de atîtea ori am mers pe alături și nu m-am oprit să ajut! Am putut să fac binele și nu am făcut! Nu am căutat să fac binele!
Dragi cititori, dacă am lua să enumerăm doar cele mai mari păcate am vedea că avem din ele. Pe acestea le facem fiecare, în parte, mai mult sau mai puțin. Pe acestea trebuie în primul rând să le spunem la taina spovedaniei:
Mândria, iubirea de argint, desfrânarea, invidia, lăcomia, mânia şi lenea. Din acestea se nasc toate celelalte: viclenie, răutate, neștiință, nepăsare, indiferență, răzbunare, tristețe, deznădejde, lipsă de rugăciune, de iubire, de milă…
Dacă nu avem în noi opusul păcatului – virtutea, deja avem în noi acest păcat. Dacă nu avem smerenia lui Hristos avem mândrie. Dacă nu avem răbdarea lui Iov, mai avem în noi mânie. Dacă nu avem mila lui Avraam, primitorul de străini, avem zgârcenie. Dacă nu avem dăruirea Sfântului Nicolae, e pentru că avem în noi urme de lăcomie. Dacă nu avem nepătimirea, adică aceeași stare echilibrată, mulțumitoare în absolut toate situațiile vieții, nu am scăpat de patimi.
Și am mai învățat o lecție la acest articol de la Părintele Rafail Noica. El ne învață că dacă nu putem recunoaște că suntem cei mai păcătoși, să spunem că ,,Doamne, tot păcatul trăiește în mine!” Cu alte cuvinte, ar trebui să recunoaștem în noi, că avem toate pornirea spre păcat. Toată pornirea și înclinația spre orice păcat trăiește în noi! Și așa cu umilință, să ne recunoaștem păcătoși în fața Domnului și să rostim cuvintele din rugăciunea a patra dinaintea Sfintei Împărtășanii: ,,Miluiește-mă Doamne pentru mila Ta, ca unde s-a înmulțit păcatul să prisosească harul Tău, și să Te laud și să Te slăvesc în toate zilele vieții mele. Că Tu ești Dumnezeul celor ce se pocăiesc și Mântuitorul celor ce greșesc și Ție slavă înălțăm, împreună și Părintelui Tău celui fără de început și Preasfântului și Bunului și de viață Făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”
Dragi creștini, pocăința și recunoașterea păcătoșeniei nu ne este spre deznădejde și pieire, dar spre curățare, vindecare, luminare și primirea ajutorului dumnezeiesc!
Preot Nicolai Boian
[1] (Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele Vieții, traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, pp. 17-18)
