Nu există cărți căzute din Cer

Nu există carte căzută din cer, care ar explica anumite evenimente relgioase. Nu există Epistolă căzută din Cer sau cărți descoperite în peșteri scrise de îngeri necunoscuți. Sunt interzise de citit creștinilor de a citi alte cărți pentru folos duhovnicesc, în afară de cele care sunt scrise cu binecuvîntarea Bisericii Ortodoxe și care sunt recunoscute de majoritatea covîrșitoare a Bisericii.

La ,,plinirea vremii”, L-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său, ca El să vorbească în mod clar, concret, față către față, oamenilor. A trimis Dumnezeu pe Cuviosul Zosima la Maria Egipteanca, pentru a descoperi marile ei nevoințe. A trimis Dumnezeu pe Sfinții Apostoli și prin aceștia pe preoți, zicîndu-le: ,,Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. ( Matei, 28, 19).

În Vechiul Testament, Dumnezeu s-a arătat lui Moise, astfel încît înmînarea poruncilor nu a inclus taine, nelăsînd loc pentru alte interpretări. Vedeniile Sfinților Părinți sunt de crezare deoarece ei au avut o viață sfântă și în ei s-a arătat lucrarea și prezența Duhului Sfînt, aceasta fiind o garanție a adevărului spus de ei.

Există două izvoare ale Revelației, adică a descoperirii lui Dumnezeu, veridice, insuflate și canonice: Biblia si Sfinta Tradiție[1].

Biblia este Cuvîntul lui Dumnezeu spus oamenilor, iar Sfinta Tradiție este o completare și lămurire a Sfintei Scripturi. Aceste două izvoare sunt vrednice de crezare iar ce este în afara acestor două descoperiri, este primejdios deoarece este amestecat Adevărul cu minciuna.

Înaltpreasfințitul Antonie Plămădeală, spune foarte clar și cu durere: ,,Cu nimic nu e lupta mai grea decît cu tradițiile intrate în conștiinta poporului, chiar și cînd acestea ajung sa fie absurde si să-și piardă sensurile originale. Numai prin jertfe, vechiul poate fi biruit de nou, irationalul de rational.”

Părintele Ilie Cleopa, fiind întrebat despre aceste cărțulii cu proveniență îndoielnică, spune: ,,Unele dintre aceste cărți ne-au rămas de la bogomili, un fel de sectari ai bulgarilor (secolul XII). Acestea sunt cărți apocrife, adică neaprobate de Sfîntul Sinod. Nu-i bun „Visul Maicii Domnului”, nici „Epistolia”. Dar Biserica le-a tolerat, le-a îngăduit, pentru ca multă lume s-a întors la pocaință după ele, dar nu sunt aprobate de Sfîntul Sinod.”

Acum, orice carte este foarte accesibilă, dar esențial este,  și necesar, ca să citim cea mai frumoasă și cea mai adevărată descoperire: BIBLIA ORTODOXĂ.

 

[1] Catehism Ortodox

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex

You may also like...

Lasă un răspuns