Nimeni nu râde de Dumnezeu în spital…

Nimeni nu râde de Dumnezeu în spital…

Nimeni nu râde de El în război,

Acolo credința e ceva vital,

Și des, în tăcere, se aud rugăciuni noi.

 

Nimeni nu râde de El într-un pojar,

Și nu râde lumea când este vârtej,

În foame, lovituri și zile negre-n calendar,

Discursul se schimbă…, batjocoririle trec: nu mai au prilej…

 

Dintr-o data, o mască arogantă zboară de pe față

Când avionul începe a tremura;

Nimeni nu va spune că Dumnezeu nu este în Viață,

La întâlnire pe-o cale îngustă, cu-n criminal în fața sa.

 

Nimeni nu va zice că-i pentru proști credința,

Când doctorul îi spune: iată vei muri.

Atunci când tremurând, auzind sentința,

Privind călăul, a se certa puțini vor îndrăzni.

 

Batjocoriri, scuipări și glumele prostești,

Își pierd a lor zăbavă și veselia rea,

Când realizezi că n-ai, măcar o clipă să te pocăiești,

Să-L chemi pe Iisus Hristos, să vie în viața ta…

 

Mașina e viteză… Mereu ești pe un drum…

O stâncă ascuțită, o piatră se rostogolește,

Un glonț hoinar, un hoț sau un nebun:

Între iad și moarte, omul pe-un fir de păr călătorește…

 

De unde știi, tu, cel ce râzi acum…

Ce se va întâmpla cu tine în răscrucea sorții?

E ușor să râzi, cât Domnul este bun,

Și-ți rabdă iar și iar, indiferența vieții.

 

E ușor să râzi în timp ce Dumnezeu,

Îți dă mereu putere: să mergi și să alergi,

Și cu smerenie îți rabdă, gândul tău cel rău,

Pumnii, egoismul și tot ce îți alegi…

 

Natalia Shevcenko

Traducere din limba rusă și adaptare de ucenic.info