Mînia străpunge inima ta, dar și a celuilat!
„Să te străduieşti cu orice chip să păstrezi pacea sufletească şi să nu te tulburi de insultele celorlalţi. Vei reuşi asta dacă te înfrânezi de la mânie, prin orice mijloc, şi-ţi păstrezi mintea şi inima cu trezvie de zvâcnirile necuviincioase.” Sfîntul bucuriei, Sf. Serafim de Sarov
Putem lupta cu mînia. Putem trece peste spinul străpungător al mîniei și să rămînem sănătoși. Asta vreau să spun. În ieșirea lui, spinul întîi îți sparge inima ta, apoi a celuilalt. Vindecarea cere medicament. Dacă l-ai rănit pe aproapele tău, el se va vindeca încet și cu răbdare, cu medicamentul rugăciunii, dar mereu va aștepta și balsamul iertării, pe care doar tu, trebuie să îl oferi. Medicamentul tău împărătesc e doar unul, iertarea: cerută și oferită! Dacă ai întristat amarnic pe cineva, nu te ascunzi în casă și citești rugăciuni, dar în primul rînd, ,,îți ceri iertare!” Dacă ți-a greșit cineva, iartă-l că și tu de multe ori, de la alții dar mai ales de la Dumnezeu, aștepți iertare!
Dragi cititori, Mînia este o patimă foarte gravă. Ea se face prezentă cu atît mai mult cu cît omul iubește răzbunarea și fuge de iertare. Iertarea nu este o acțiune momentană. Nu poți fi rău și într-un anumit moment să ierți. Iertarea, înțelepciunea, răbdarea și buna chibzuială, sunt roade ale rugăciunii și a unei vieți trăite cu Hristos. Dumnezeu deja ne-a dăruit pacea. Depinde de noi. Puterea sufletească dinăuntrul nostru, este direct cu proporțională cu intesitatea cu care îl primim și îl trăim pe Hristos-ul din Evanghelie.
Pentru ce ne trebuie să Hristos? Deoarece altfel nu putem trăi! Sufletul, care este nemuritor, poate trăi fără apă, fără aer, fără mîncare, fără haine, dar fără Hristos este cuprins de moartea veșnică!
Mînia, care este opusul dragostei, îl alungă pe Dumnezeu din inimă, din familie, din societate, din lume!
,,Mânia este păcatul de moarte din care se nasc: nebunia, blasfemia, cruzimea, tulburarea, spaima trupului, ocara, iritarea, prostia, uciderea și multe altele, care toate sunt copiii mâniei și iritației. De aceea, zice Sf. loan Gura de Aur, trebuie să ne pazim de mânie si sa vorbim cu cuviinta; si nu numai a nu ne mânia, ci nici a nu striga, caci racnirea este materie a mâniei. Sa taiem aripile mâniei, ca nu cumva rautatea sa creasca iarasi; caci arzatoare este patima mâniei; arzator si teribil jefuieste sufletele noastre. De aceea trebuie ca totdeauna sa-i astupam iesirea ei. Foc teribil este mânia si pe toate le mistuie. Betie este mânia si mai teribila decât betia, mai mizerabilă decât diavolul. Dar, daca ne păzim să nu ridicam glasul, am găsit calea cea mai buna a filosofiei. Dar omul răbdător pe toate acestea le sufera și le biruie, pentru ca din răbdare se naște nerăutatea și resemnarea prin care toate se biruiesc și se risipesc”.
Să punem răbdare dragi cititori! Să presărăm cu iertare cu viața noastră! Să mai zicem, ,,Te rog iartă-mă”! Să ne spunem ,,Mi-a greșit, dar îl iert! Dumnezeu cu dînsul! Doamne iartă-mă și pe mine!”
„Ascultaţi, atunci când celălalt este mânios, orice i-ai spune nu poţi face nimic. Este mai bine ca în clipa aceea să taci şi să te rogi. Prin rugăciune acela se va calma, se va linişti şi după aceea te vei putea înţelege cu el. Uită-te şi la pescari! Ei nu merg la pescuit dacă marea nu este liniştită, ci fac răbdare până ce va îndrepta vremea.” Sfântul Paisie Aghioritul
preot Nicolai Boian
