Maica Domnului – ,,Biserică însuflețită”!
Pururea Fecioara Maria, Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, este Fecioara aleasă de Dumnezeu ,,pentru taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”; pentru a-L naște întrupat pe Dumnezeu, pe Iisus Hristos, Om adevărat și Dumnezeu adevărat!
Maica Domnului, pentru viața ei sfîntă, pilduitoare, plină de dragoste, rugăciune, ascultare, milostenie, muncă și smerenie, este preacinstită în mod deosebit de Dumnezeu, de Heruvimi și Serafimi, de Îngeri și Sfinți, dar și de oamenii binecredincioși.
Cîntările către Maica Domnului sunt cele mai dulci poezii, cuvintele încărcate de nectarul nepotolit al recunoștinței leagă oamenii de rugăciune iar rugăciunea îi leagă de Cer; stihurile din cultul ortodox cuprind în ele cele mai profunde și frumoase expresii încît pe baza unui grup de cuvinte laudative poți scrie o carte întreagă! Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, în nesecatul și nemărginitul izvor de laude, este elogiată cu foarte multe atribute, metafore, comparații și alte figuri de stil. Vă enumăr doar cîteva:
,,Cadelniță dumnezeiască, locaș al Duhului Sfînt, palat luminos al lui Dumnezeu Cuvîntul; masă însuflețită a Atotțiitorului, cămara zămislirii celei fără de sămânța, fulger care luminează sufletele, comoară tămăduitoare a Harului Dumnezeiesc, tron însuflețit al Ziditorului cerului și al pământului, porumbiță blândă; mielușea fără de prihană; păhar care revarsă bucurie; vas nesecat al apei vieții celei fără de moarte; chivot al mirului celui bine mirositor al lui Iisus Hristos, pod, care cu adevărat ne trece pe noi de la moarte la viață, soare luminos, care neîncetat luminează pe cei credincioși; stâlp de foc, care povățuiește pe cei aleși către cerească Împărăție; brazdă, care crește mulțimea îndurărilor;izvor nesecat al apei celei dătătoare de viață;”(din Acatiste și rugăciuni către Maica Domnului) și multe altele.
Dintre toate acestea vreau să împărtășesc cu Dvs, o comparație bogată, la auzirea căreia am tresărit iar mintea mea îngustă, a încercat să desprindă din ea un început. Această comparație arată cît de preamărită este Maica Domnului. Pururea Fecioara Maria este numită ,,Biserică însuflețită”, Biserică veșnic Vie!
Această laudă adusă Maicii Domnului, Preasfînta Fecioară fiind comparată cu Biserica, este una foarte bogată și grăitoare. Biserica este locul unde Dumnezeu se află în intesitate maximă, Biserica este locaș al Duhului Sfînt, Biserica este Duhul lui Dumnezeu, Ea este locul Iubirii, Casa Împărtășaniei, tronul sufletului, corabia mîntuirii, Izvor de daruri dumnezeiești, peceată a sfințeniei, scară către Rai și scaunul iertării. Aceste atribute le are și Pururea Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu-Cuvîntul!
Iată dragi cititori, prin această comparație foarte frumoasă adusă de Sfinții Părinți Maicii Domnului, se adeveresc toate aceste calități, în pururea Fecioara Maria.
Maica Domnului, ca o Biserică dumnezeiască, include două aspecte:
1. Însăși, Ea, este plină de Duh Sfînt, Milă, Dragoste, Credință, Nădejde, Răbdare, Sfințenie, Înțelepciune, Smerenie, Slavă, Cinste, este Atotcuprinzătoare pentru că l-a cuprins pe Dumnezeu Cel necuprins, Milostivă, fiind Maica Milostivirii, Împărăteasa Cerului și a Pămîntului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.
2. În același timp, Maica Domnului poate dărui și fiilor ei, din ceea ce este, din ceea ce cuprinde Ea. Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, mai mult decît o mamă pămîntească iubitoare, este aproape, este Mîngîietoare și Grabnică Ascultătoare, Ajutătoare și Mijlocitoare în fața tronului Preasfintei Treimi, pentru oricine care îi cere ajutorul. Maica Domnului este Împărăteasă dăruitoare, plină de daruri bogate ca o Biserică deschisă în timpul Sfintei Liturghii!
Așa dragi cititori, pentru a lua darurile care se împărtășesc prin Sfînta Liturghie și Sfintele Taine în Biserică, este necesar să participi pregătit și corect la ele. Exact în acest sens, pentru a primi ajutorul Maicii Domnului, este necesar să îi ceri milostivirea Ei, cu credință și inimă curată!
Din dragostea către Maica Domnului, fiecare suflet trebuie:
- să îi aducă Maicii Domnului ,,preacinstire” (canoanele Sinodului IV Ecumenic), adică cinstire mai presus de toți sfinții și îngerii.
- să înalțe rugăciuni către Preasfînta Fecioară Maria totdeauna,
- să mărturisească dogmele despre Maica Domnului: pururea Fecioria, Născătoare de Dumnezeu, nașterea supranatarulă, preacinstirea, zămislirea de la Duhul Sfînt;
- să mărturisească că Iisus Hristos, pe care l-a născut fără a cunoaște bărbat ,,de la Duhul Sfînt”, (Matei 1, 18-25), este Om adevărat și Dumnezeu adevărat,
- cît este posibil, din tot sufletul, să se străduie fiecare om nici într-un fel, să nu o necinstească pe Maica Domnului, prin gînduri, cuvinte sau fapte!
- să mulțumească că este fiu al Maicii Creștinilor,
- să păstreze vie legătura, comunicarea, dragostea cu Maica Dumnului!
Maica Domnului este un dar preafrumos pe care l-a făcut Dumnezeu omenirii, deoarece Ea a participat nemijlocit la refacerea legăturii a oamenilor cu Dumnezeu!
,,Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.”
preot Nicolai Boian