Mai poți oare să fii străin?

Prin cheie drumul duce lin povara,

Te naști de fiecare dată cînd umărul îl pune El,

Din fum în foc ți se preface viața,

Și poți să simți cui ești fidel.

Cum este gîndului pană scrisoarea,

Izvorul mării urmă și frunza haina primăverii,

Cum îți zimbește mama cînd știe un-ții calea,

Așa-nțelegi că viața e scară a chemării.

În bob de grîu se plînge moartea,

Din scutec de țărînă învelit din nou dă rod,

Din lut și-o inimă scluptează anii Cartea,

Iar dacă dăltuirea-i cu Lumină-ți se face pod!

Cum poți iubi doar umbra și săruta doar ramul,

Cînd pieptul ți se face glas și pîinea curge doar din rădăcini,

De ce nu cauți Cerul, Crucea, Neamul,

Din tot ce n-ai e tot ce ți-a rămas;

Mai poți oare, pierdut, să fii printre străini?

preot Nicolai Boian