Lumina Lui. Poezie

Coboară, peste tot pătrunde, găsind ferestrele curate,

Divulgă nodurile nopții ce au catarg trufia și mîndria,

Întunericul ți-ascunde pata și-ți par cărările îngreuiate, 

Iar Luceafărul, căzut, cu glas de piatră, lătrîndu-ți fantezia;

De Ea te vrea a te desparte!

Dar Ea, deplină, veșnică, te unge din ceasornic,

Și-ți umple ochii deschiși de Cartea Inspirată,

Iar Cheia-floare, șterge actul de datornic

Făcîndu-ți voința pat din mugurii ce vor s-apară:

Tu începi să simți Lumina!

Lucrare teandrică și dulce; amnezică la pocăința ta

Lumina te inundă, te cuprinde, Cerul își face loc în tine,

Fiindcă mila Lui e-atît de mare și răspunde la chemarea ta!

Iar tu ești altul, univers băut de Înviere, gură de Rai, potop de bine:

Pentru Lumina din inima ta!

Poarta mărului se-nchide și Adam ascunde plînsul după lut,

Răpus de Adevăr, fantoma Zeus, Luminii se supune

Și fiecare Om, născut iar din Lumină, putînd s-o i-a de la-nceput

Se înalță pe Tabor, născut în Ghetsimani după al Său Nume:

Fiindcă el Lumina și Ea pe el l-a vrut!

preot Nicolai Boian