Hristos-Domnul – iubește; Maica Domnului – mângâie!
Maica Domnului – Mângâierea noastră Cea de taină. Nu este păcat doar să nu te rogi Maicii lui Dumnezeu, dar și să pierzi ajutorul Ei.
,,În toate zilele se cuvine să ai pe Dumnezeu și pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu în inima ta, căci toate bunătățile vin de la Domnul și de la Preacurata Maica Sa pentru cei ce nădăjduiesc spre dânșii. Fie-ți drag a te ruga de-a pururea și ți se va lumina inima și va vedea pe Dumnezeu”. Sfântul Nifon
Mai întâi de toate, Maica Domnului iubește curățenia, puritatea: a trupului și a sufletului deopotrivă. Dacă vrei să ai bucuria cerească a Acoperemântului Maicii Domnului, fii curat de desfrânare; de mândrie, răutate, de viclenie. Ferește-te de întinăciune: nu-ți spurca gura, nici mintea, urechile, nici inima; nici trupul și nici sufletul. Fii curat cu inima, smerit în cugetare și mereu aflat în truda rugăciunii. Ferice de cel care l-a ales Maica Domnului pentru darurile Ei!
Ajutorul Maicii Domnului este grabnic și milostiv. Ea, Maica Domnului, ne iubește pe noi, oamenii, foarte mult. Dar iubirea produce suferință. Fuga noastră de iubire, ca temei de a fugi de durere, este lipsire totală de sens. Iar fără sens e imposibil să exiști. Iubirea se încununează cu Har după smerenia, jertfa și curăția smereniei. Maica Domnului suferă atunci când noi greșim și asta pentru că ne iubește! Păcatul nostru e suferință Maicii Domnului și faptele noastre bune sunt bucurii!
Când nu ai destulă credință, nu ai certitudinea că toate vor fi bine: roagă-te Celei care îți dorește cu durere și dragoste, toată buna stare a ta, trupească și sufletească: roagă-te Maicii Domnului să-ți aranjeze Ea lucrurile.
Roagă-te să te dăruiască Ea, cu Mila Ei. Roagă-te să te acopere de răutatea oamenilor și de vicleșugul prietenilor. Roagă-te să te răsplătească Ea, necerând nimic! Maica Domnului, este Marea noastră Făcătoare de Minuni! Ea este Împărăteasa dăruitoare.
Maica Domnului a fost purtătoare de Viață! Așadar, Ea este și Dăruitoare de Viață, tuturor celor care cer ajutorul Ei cu credință și evlavie, ca și către Maica Dumnezeului Celui Preaînalt!
Vă doresc să fiți sub Acoperemântul Maicii lui Dumnezeu!
preot Nicolai Boian