Frica de a fi fericiți. Adică frica de a iubi

Am scris acest articol înainte de pandemie dar nu-l publicase. Apoi, cu începutul situațiilor de restricții mi-am zis că poate nu are rost să-l mai plasez. Dar recent am avut o certitudine că, exact în momentele dificile, ni se oferă posibilitatea de a învăța ceva; de a ne curați de păcate, de a ne curăți sufletul. Acest articol poate fi o lecție de fericire.

Oamenii singuri, fără a fi obligați sau conduși, găsesc motive de a se simți lipsiți și le este frică să fie fericiți. Păcat! Fericirea e atât de simplă! A fi fericit nu înseamnă deloc a avea multe.

Prea mult trăim cu gânduri rele. Suntem invidioși, cârtitori și nemulțumiți. E de ajuns să acceptăm în mintea noastră un gând rău că el va începe să crească.

Egoismul fură fericirea

Prea mult ne interesează părerea altora despre noi: probabil imaginea eu-lui nostru este prea înaltă și raportul nu este construit corect, adică adesea nu ni se împlinesc așteptările. E slabă iubirea din noi, e vlăguită. Iubirea e unica stare care se înmulțește fiind dăruită! Iubirea dăruiește fericirea. Deci dacă ne e frică să iubim, nu vom fi fericiți niciodată, cu nici un alt preț!

Suntem prea confortabili. Ne amăgim că o anumită plăcere trupească ne este sursă de fericire. Ne putem întâlni și cu un paradox, numit ,,mingea fericirii”: când ne întâlnim cu ea dăm cu piciorul. Mai putem spune că am fost fericiți și n-am știut. Paradoxul constă în faptul că, calculul omenesc nu aduce împlinire sufletească, dar invers: jertfa ta pentru binele altuia te face să te simți fericit.

Purtăm agresivitate în noi. Apoi o reflectăm. Pe tot, toți, din jur. În acest fel toți oamenii ne devin potențiali dușmani. Ni se pare că toți vin să ne atace confortul nostru. Nu dorim să coborâm deloc. Suntem prea sus încât nu mai vedem ce se întâmplă în realitate. Nu am accepta niciodată că merităm un necaz. Lipsa smereniei aduce neliniște în viața de zi cu zi. Smerenia nu ne-ar umili, dar ne-ar scăpa de necazul de care ne temem atât de mult. Avem nevoie de încredere în Dumnezeu.

Mie frică să fiu simplu, credincios, bun. Mă feresc de haine și obiecte ieftine că va zice lumea că sunt sărac, adică undeva prost. Mă tem de haine scumpe că va zice lumea că sunt lacom. Pe toți îi judec ca fiind invidioși, izolați, zgârciți, dar poate cel dintâi sunt eu! Deci îmi lipsește echilibrul, înțelepciunea și milostenia.

Prea suntem atașați de cele materiale și doar gândul că ele mâine nu pot fi, sau nu le vom putea avea, ne sperie mult. Dar, oare unde este Dumnezeu în viața noastră, în ziua de astăzi, în ziua de mâine? Lipsa credinței aduce lipsa nădejdii, a siguranței și a vindecării.

Ar trebui să învățăm a fi oameni simpli. Simpli în cuvânt, la port și la dorințe. De cele mai multe ori singuri ne complicăm viața. Poate că părerile noastre nu sunt adevărate, întemeiate, îndreptățite, iar noi ne otrăvim cu ele viața. ,,Din toate realitățile din mintea noastră, doar jumătate sunt adevărate”, zicea odată Mark Twain.

Planuri reale

Dragilor, să ne stabilim obiective în măsura posibilităților și un pic mai mult. să avem unde crește! E foarte bine să visăm, dar în taină. Apoi să ne învățăm a deosebi visele de minuni. O minune este un vis frumos la care s-a pus multă muncă, rugăciune și smerenie. Aici, smerenia înseamnă să îi lași loc lui Dumnezeu în viața ta; să te ajute și să fii deschis la Voia Lui. Visul e doar o dorință trăită virtual și atât. Nu putem trăi în vis, dar putem trăi în minuni.

Concept corect

Ne e frică să fim fericiți pentru că nu știm cu adevărat ce este ea, fericirea. Nici eu nu știu ce este ea. Dar știu că de multe ori, încurcăm plăcerea cu fericirea, singuratatea cu însingurarea, bunătatea cu slăbiciunea, smerenia cu umilința, dragostea cu patima, puterea cu controlul. Fericirea e ascunsă în momente simple de bunătate care nu se întrerup, se completează una pe alta; fericirea are puține cerințe de la viață și ea, viața, întradins, îi oferă omului bun o mulțime de daruri.

Tot darul pe care îl avem este de la Domnul. Și El ne poate dărui orice, și în timp de pandemie și fără ea!

Până la urmă, frica de a fi fericiți, adică de a fi mulțumiți, recunoscători, buni, milostivi, cu nădejde și siguranța zilei de mâine având ajutorul divin, este lipsa credinței, a nădejdei creștine, a milei, a smereniei și a rugăciunii!

Dragi prieteni, fiți fericiți: astăzi. Astăzi iertați! Iubiți! Dăruiți! Smeriți-vă! Cântați! Citiți! Fiți simpli! Astăzi fii bun, cel mai bun, cu toții, începând cu cel de lângă tine; roagă-te să-ți de-a Domnul harul înțelegerii acestei vieți scurte. Să o trăiești cu pași mici, dar cu bucurie, cu mulțumire și entuziasm de a trăi viața ca pe un dar de la Dumnezeu!

Tu ai deja cel mai frumos dar: viața!

Fiți fericiți: cu sufletul!

Preot Nicolai Boian

O rugăciune de dimineaţă 

Dumnezeule! Făcătorule şi Stăpâne al lu­mii, caută cu milostivire în ceasul acesta al dimineţii asupra făp­turii Tale împodobită cu dumnezeiescul Tău chip. Fă ca ochiul Tău să mă în­vioreze şi să vină lumina Ta cea mai strălucitoare decât Soarele în bezna su­fletului meu, cel ticăloşit de păcat. Ia de la mine întristarea şi lenea, dăruieşte-mi veselie şi vigoare sufletească, pentru ca inima mea să slăvească cu bucurie bunătatea şi sfinţenia Ta, nemărginita-Ţi măreţie, desăvârşirile Tale fără de sfârşit, în toată vremea şi în tot locul. Că Tu eşti Făcătorul meu şi Stăpânul vieţii mele, Doamne, şi Ţie se cuvine slavă de la toate făpturile Tale raţionale, în tot ceasul, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sfântul Ioan de Kronstadt – ,,Viaţa mea în Hristos”