Dumnezeu dorește să fim mai înțelegători unul față de altul
Dumnezeu ne îngăduie boală să îi înțelegem pe cei bolnavi. Ne îngăduie sărăcie să îi ajutăm pe cei în nevoie. Ne îngăduie nedreptate, să ne vedem păcatele și să ne smerim. Dumnezeu, în pedagogia Sa iubitoare, ne trimite lecții, să învățăm a suferi pentru aproapele și să învățăm a iubi curat. Omul care iubește nu suferă; suferința este cauză a păcatului, a egoismului și a mândriei. Dacă ne curățim de acestea trei, devenim o lumină care trece peste toate cu aceași intensitate, peste lucruri pătrate și peste lucruri rotunde. Lumina omului curat se revarsă și peste oameni cei buni și peste cei răi.
Toate care se întâmplă în viața noastră, sunt îndemnuri directe sau indirecte de a fi (mai) buni și de a face rugăciune. Dacă ne schimbăm viața de la o zi la alta și de la o situație la alta: dacă devenim mai buni: prin bunătate ne apropiem de Dumnezeu. Dar, să luăm aminte dragi prieteni, nu a fi buni e scopul nostru, dar mai mult, de a fi una în gândire cu Dumnezeu, Bunătatea absolută și nepărtinitoare; ,,de a-L cunoaște” (In 17, 3) și a ne uni cu Iisus Hristos, Domnul nostru! Bunătatea trebuie sa ne conducă spre dragoste și din ea să curgă neîncetat rugăciunea către Dumnezeu.
Măreția omului este dată de Domnul și ea se arată în dragostea creștină! Dragostea lui Dumnezeu e lucru vrednic de minunare, și ea se arată față de oameni căci ,,pe cei ce fierbinte se pocăiesc, cu mila îndurării îi curățești și îi luminezi și cu lumina îi unești, părtași Dumnezeirii Tale făcându-i fără pizmuire; și lucru străin de gândurile îngerești și omenești vorbești cu ei, de multe ori, ca și cu niște prieteni ai Tăi adevărați….” (rugăciunea a șaptea înainte de împărtășanie)
Oamenii poartă dureri în suflet. Marea majoritate. Și asta pentru a învăța a se iubi unul pe altul, a se încuraja și mângâia. Atunci când se întâlnesc unii cu alții mai uită din ele. Unii chiar se mângâie, iar alții se încurajează. Prieteniile bune, sincere, empatice, sunt constructive. Dar sunt două lucruri mari care vindecă: dragostea, în măsura prezenței ei vindecă și rugăciunea, în măsura curățeniei ei! Iubirea de oameni este calitatea adevărată pe care să ne sprijinim și pe care să o alegem în orice context. Ea este cea mai sinceră atitudine. Ea există mereu, fără cauză în exterior. Este intrisecă. Și, iubirea adevărată este durabilă; nu este trecătoare și nici de scurtă durată. Fățărnicia este păcat grav și dă naștere la multe alte păcate mari. Fățărnicia se termină în viclenie, bârfire, judecată, asuprire, minciună, și are la final durere.
Pe cînd iubirea creștină, nu este profitabilă, cu interes, din frică sau necesitate. Iubirea este starea omului fericit!
Să fiți prieteni buni, disponibili; să aveți prieteni buni, cu evlavie față de cele sfinte și nevăzute, să fim înțelegători la neputința și nevoia celui de lângă noi. În aceste cazuri Dumnezeu este în mijloc și plinește prin dragostea dintre oameni toate neajunsurile!
preot Nicolai Boian
