Dragostea creștină este izvor de energie
Dragostea adevărată are energia ei. Inepuizaibilă, neasemuită, inexplicabilă după dreptatea și logica omenească. Ea este izvor de fapte bune, de post, rugăciune, nevoințe și împlinirea poruncilor lui Hristos. Faptul că iubești oamenii în Hristos îți aduce împlinire sufletească. Dragostea adevărată, profundă, desăvârșită, sfântă, nu simte nevoia de a primi ceea ce oferă. Aceasta este dragostea creștină.
Sfinții au trăit în răbdarea suferințelor dar au fost și sunt fericiți deplin. Doar dragostea adevărată poate oferi omului care iubește această fericire, deoarece ea este picătură din dragostea dumnezeiască. Acest om care s-a învrednicit a iubi fără patimă și poftă, curat, deplin și cu tot sufletul, este un om în care locuiește Duhul Sfânt. Acest om ajunge să iubească toată făptura și pe toți oamenii la fel, prieteni și dușmani.
Dragostea sfântă are multe izvoare din care se hrănește. Ea nu este ca dragostea omenească care crește odată ce simte dăruirea celuilalt. Dragostea dumnezeiască se desăvârșește prin nevoință pentru Hristos, prin răbdare întru credință, prin umilința pocăinței, prin milă practică, prin rugăciune curată, prin jertfă, prin Harul lui Dumnezeu.
,,Având o singură armă: dragostea lui Hristos, o singură țintă: mântuirea și Împărăţia Lui, un singur steag: Crucea și Jertfa Sa, creștinii dintâi, ei, cei foarte puțini și străini, dar călăuziţi de porunca și puterea lui Hristos, au îndrăznit să meargă să cucerească lumea pentru Dumnezeu; – şi au cucerit-o.” Poetul Traian Dorz.
Dragostea creștină salvează sufletul, familiile, oamenii. Dragostea creștină salvează lumea.
Preot Nicolai Boian