Dificultățile nu apar deoarece creștem copii mulți, dar deoarece e mare distanța față de Dumnezeu

Copiii, educați în bunul simț al omeniei și al bunei credințe, sunt o mare binecuvîntare pentru întreaga familie. Greutate nu este a crește copiii mulți, dar ea își are rezultat în distanta mare față de Dumnezeu. De aceea întîlnim sau auzim cazuri care ne minunează. Există familii cu mulți copii, dar părinții cresc 10 copii ca și cum ar crește doi și există familii unde părinții au un copil dar acesta le crează dificultăți și dureri ca pentru 10 copii. 

Omul fără ajutorul lui Dumnezeu este un om beteag, el nu nimerește soluția cea bună și nu simte nici un ajutor minunat in viața sa. Este un om chinuit. 

Un om cu Dumnezeu, este ca un marinar, care înfruntă cu toată puterea valurile și furtunile maritime, cu nădejde statornică la malul spre care spre îndreaptă. Dumnezeu, are grijă și de cele materiale, așa încît El nu urmărește nimicirea noastră, dar în primul rând desăvârșirea duhovnicească.

De aceea multe familii, mai întîi trec prin multe dificultăți și dacă dau dovadă de răbdare și cîștigă statornicie in dreptate, apoi viața lor se umple de binecuvântare. Dacă se deprind a trăi în recunoștință, fără a fi predispuși în cazuri de succes să se mindreasca sau să-și împietrească inima, atunci Dumnezeu, ,,îi înalță că cedrii cei din Liban” și ,,ca copacii de finic vor înflori”!

În acest context, care merită toată atenția de a fi observat, deducem care este mijlocul prin care o familie, poate sa trăiască fericit: comuniunea și buna prietenie cu Dumnezeu.

Rugăciunea curată către Domnul, care ne aduce ajutorul Lui, este soluția oricărei probleme și provocări, este drumul iubirii și al bucuriei, este cartea educației și siguranța succesului. Punem răbdare, credință și milostenie.

Încrederea în Dumnezeu, răbdarea de dragul Legii lui Dumnezeu, jertfă de confort în schimbul la virtute, atrage din partea lui Dumnezeu, binecuvîntare, Har, pace și putere sufletească!

Dragi cititori, cît este de frumoasă o familie cu mulți copii, toți sănătoși, trupește și mai ales sufletește! 

Atunci cînd membrii familiei, se încredințează lui Dumnezeu, unul pe altul, buna biruință, Harul lui Dumnezeu și bucuria sunt garantate!

Vă doresc tuturor, familii fericite!

preot Nicolai Boian

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex

You may also like...

Lasă un răspuns