De ce soții, care-și spun că se iubesc, se ceartă?
Dragostea este cel mai puternic fundament al păcii și bunăstării. Soții se iubesc și cu această certitudine se căsătoresc. Apoi se întîmplă un lucru contradictoriu: se iubesc dar se ceartă; țin mult timp supărare și chiar nu-și mai aduc minte din care pricină a început cearta.
Totuși, de ce soții, care își spun des că se iubesc, se ceartă, se mânie și se răzbună unul pe altul? Sunt mai multe cauze. Dar cele mai importante și mai evidente sunt următoarele.
În primul rând, putem observa că, dragostea între ei este una superficială sau nedesăvârșită. Are încă loc de crescut! Dacă va apuca să crească, este foarte bine și desăvârșirea dragostei va fi salvarea.
Apoi se întâmplă că, dragostea soților este cu înflăcărare, dar cu părere de rău, poate fi legată de frumusețe, bani sau alte cauze și atunci când se epuizează cauza se consumă și dragostea! Fără un pilon puternic, dragostea se dovedește a fi pasiune și este spulberată de valurile vieții. O dragoste fără Dumnezeu este doar o pasiune argumentată!
Dealtfel, ispita mâniei este prezentă în orice comuniune inter-umană. iar arma păcii este dragostea. Ea se câștigă cu multă rugăciune – aceasta fiind o expresie și exersare a iubirii divine. Cearta poate fi prezentă, în orice familie, dar în măsura diferită. Pentru unii cearta se face lecție care nu se repetă, pentru alții poate duce la divorț! Pentru cei care preferă pacea prioritar și univoc, mânia cu timpul va dispărea din familie!
O cauză majoră și esențială din care sunt prezente certuri în familie, este lipsa imunității sufletești! Soții nu au formată imunitate duhovnicească împotriva ispitelor. Deci nu punem cauză a cerții pe insuficiența banilor sau a bolii, dar pe lipsa de virtute! Nu au putere soții, de a detecta, de a înfrunta și a rezista răului. Lipsa Harului lui Dumnezeu, îl lipseșe pe om de putere sufletească și de capacitatea de a lucra virtutea.
Ispitele sunt frecvente în viața fiecăruia, dar mai ales, ele vin unde se dorește pacea. Familia este un loc al păcii, așadar ocazii de ceartă, create de cel rău, vor fi cele mai des întâlnite între cei se iubesc, între cei dragi, între rude, acolo unde sunt prietenii frumoase și oamenii se respectă.
Cearta este o prăpastie periculoasă în orice tip de relații. Cu timpul, datorită certurilor care cresc și se agravează, oamenii se mută în altă viață, în altă realitate, în o lumea mâniei, unde mânia devine ,,cutie a Pandorei” și aduce toate relele și necazurile posibile pentru familie. Cearta în familie deschide ușa necazului, aduce boala și cheamă sărăcia.
Toate acestea, certuri, neliniște, neajunsuri, nu sunt dorite, dar sunt prezente. Soții, nu se împărtășesc cu Sfintele Taine, nu participă la Viața Bisericii, nu citesc Sfânta Scriptură și nu se conduc în viața cotidiană de sfaturile evanghelice. Certurile, necazurile, divorțurile, sunt prezente deoarece membrii familiei, nu se roagă Domnului.
Lipsa rugăciunii în mijlocul familiei este lipsa cimentului iubirii, care foritifica și păstrează unitatea. Cearta în familie se alungă prin rugăciune! Rugăciunea aduce puterea răbdării, pedagogia experienței, bucuria sufletului, cauza iertării, motivul binecuvântării!
Înmulțirea rugăciunii în familie, în casă, participare concretă și evlavioasă la viața Bisericii și milostenii celor care au nevoie, vor alunga garantat necazul și vor aduce bucuria!
Dragi prieteni evitați cearta!
Dacă ai trecut peste o ceartă ai trecut și peste urmările ei!
Cearta aduce jignire, tristețe, rană, durere, despărțire, învinuire, înjosire, răzbunare, bătaie, violență, crimă.
Dacă ai trecut acea secundă din mintea ta, în care erai îndemnat să răspunzi cu rău, atunci să știi că ai trecut peste toate aceste momente de mai sus: peste suferință, durere, violență, pe care puteai să o pricinuiești aproapelui și indirect și ție!
,,Dacă crezi că răspunsul tău îl va tulbura pe fratele, sau îl va sminti sau îl va întrista, nu spune nimic. Rabdă și taci! Îndură un pic și-ți va trece!” (Sf. Isaia Pustnicul, Filocalia)
Vă doresc familii puternice dragilor, unite în dragoste și rugăciune!
Preot Nicolai Boian
