Cea mai mare lipsă a Omului poate fi numai Harul lui Dumnezeu
Oamenii se plîng de mai multe lipsuri, bani, familie, copiii, prieteni, sănătate și alte bunuri. Cei care nu copii sunt siguri că dacă vor avea copii, viața le va împlinită complet. Cei care nu se pot căsători văd un singur în sens în găsirea persoanei cu care să facă familie, gospodărie. Dacă s-ar mări salariul și ar fi condiții mai bune de trai oamenii ar fi mai fericiți. Vindecarea de boală ar fi unica soluție de bucurie.
Nu zic, în măsura necesității acestea sunt importante și în măsura bunei cuviințe își au locul lor. Dar trebuie să știm că acestea sunt pe locul doi. Ele ar trebuie să fie un rezultat și o consecință; numai astfel ele vor putea să aducă bucurie adevărată.
Zice un proverb evreu: ,,toată lumea se plînge că nu are bani dar nimeni nu se plînge că nu are minte!” Dar vă zic o constatare mult mai adevărată, mai gravă și mai necesară; ,,toată lumea se plînge că nu are bani și succes dar nimeni nu se plînge că are puțin Harul lui Dumnezeu”!
Harul lui Dumnezeu, ca o revărsare a mîngîieri dumnezeiești, este o adevărată alifie la probleme vieții. Lipsa Harului lui Dumnezeu este cel mai mare neajuns pe care îl poate avea un om. Nu lipsa de copii, de familie, de părinți, de bani sau avere, de soț sau soție, de sănătate sau putere, dar lipsa Harului divin este golul cel mai mare care umple sufletul omului. Nimic nu poate înlocui Harul. Numai rugăciunea și smerenia, predarea în voia lui Dumnezeu și mulțumirea, credința statornică în necazuri și nădejdea, ne aduc lucrarea harică în sufletul nostru!
Nu vă amgiți că sunt pe pămînt lucruri care v-ar garanta sau asigura o fericire. Nici nu vă dați seama ce durere se poate ascunde în fericirea pe care o căutați cu ardoare.
Dacă sunteți singur și vă veți căsători, asta nu înseamnă că automat se vor rezolva toate și veți fi deplin împlinită. Daca nu aveți copii și veți avea la un moment dat, cu timpul vieții bucuria nașterii se dizolvă, se uită anii de așteptare și cursul vieții își va continua rutina. În aceste cazuri enumerate, mulțumirea permanentă vă poate ține aproape de Dumnezeu!
Cu toate lipsurile și dobînzile, indiferent dacă ești sărac sau bogat, bolnav sau sănătos, tînăr sau bătrîn, căsătorit sau singur, principala împlinire și adevărata așteptare trebuie să fie legată de Harul lui Dumnezeu. Dobîndirea Duhului Sfînt este scopul vieții creștinului” spune Sf. Serafim de Sarov. Harul lui Dumnezeu trebuie căutat, cerut, dorit toată viața! El plinește și împlinește toate lipsurile!
Har și pace tuturor, de la Domnul nostru, Iisus Hristos!
Preot Nicolai Boian