Când ești în criză de credință, în deznădejde: motivează-te, ridică-te, să-ți spui ce vrei, dar să te ridici!
Mare păcat e deznădejdea. E dezarmare totală. Să nu deznădăjduiți niciodată. Când ești în criză de credință, de nădejde: motivează-te, ridică-te, rabdă, refugiază-te, să-ți spui ce vrei, dar trebuie să te ridici. Dacă vei fi căzut în deznădejde, să știi că chiar și atunci după ce ai depășit-o, vei fi vulnerabil în viață o perioadă de timp, și mai ales slăbit în fața diavolului: deci va mai urma o cădere, în: mânie, desfrânare, judecată, invidie. Iarăși e nevoie de rugăciune, lacrimi de pocăință, nevoință, post, timp, că să se întoarcă Harul asupra ta! Nu deznădăjduiți! Smeriți-vă și toate vor trece! Sufletul se va liniști. Găsiți bucurii în lucruri simple. Învățați a trăi curați cu inima. Învățați a avea încredere în Dumnezeu. Cereți ajutorul Domnului: ,,Doamne nu mă lăsa!”
Deznădejdea este cea mai mare armă a diavolului: ea se îndreaptă împotriva dragostei lui Dumnezeu care este veșnică și necodinționată față de noi. E mare păcat să crezi că nu te iubește Dumnezeu. ,,Mai cumplită este deznădejdea decât păcatul. Cel care şi-a pierdut nădejdea și speranţa a pierdut totul. Şi Iuda şi Petru au păcătuit; cel dintâi a căzut în deznădejde, curmându-şi viaţa, cel de-al doilea a căzut în deznădejde, dar s-a ridicat prin speranţă, iar pocăinţa i-a adus iertarea lui Dumnezeu,” spune Sf. Ioan Carpatiul.
Deznădejde înseamnă să nu ai smerenie. Omul cu smerenia lui Hristos nu deznădăjduiește niciodată! Fii smerit! Nu te compara! Nu te semeți față de nimeni! Nu deznădăjdui niciodată. Nu te înfrunta cu Dumnezeu și cu tot ce-ți trimite sau îți îngăduie El. Smerenia înseamnă să-L iubești pe Dumnezeu așa cum este El: nu cum îți Îl închipui tu, sau ce imagine Îi creezi. Nu Dumnezeu trebuie să îndeplinească planurile tale, dar tu pe ale Lui! Atunci totul e foarte bine. Smerenia îți câștigă succesul.
,,Este rău să deznădăjduiești, ne învață Sf. Porfirie Capsocalivitul, fiindcă cel deznădăjduit se amărăște și își pierde bunăvoirea și puterea, în vreme ce acela care nădăjduiește înaintează mereu. Întrucât simte că este sărac, se străduiește să se îmbogățească.”
Deznădejdea se alimentează mai ales din gândurile proprii. Nu vorbi cu tine: mai bine vorbește cu Dumnezeu, e mai deștept ca tine; e Însăși Înțelepciunea. Nu dramatiza situațiile și trebuie să știi că din toate situațiile vieții există o ieșire. Mereu va fi o ieșire: cel puțin pe unde ai intrat!
Opusul acestui mare rău sufletesc, sinucigaș, este nădejdea în Dumnezeu. Desigur că trebuie și răbdare; ce facem fără ea? ,,Căci prin nădejde ne-am mântuit, dar nădejdea, care se vede, nu mai e nădejde. Cum ar nădăjdui cineva ceea ce vede? Iar dacă nădăjduim ceea ce nu vedem, aşteptăm prin răbdare.” (Sf. Ap. Pavel) Apoi, ,,credinţa noastră este o credinţă despovărătoare, deci o credinţă mântuitoare, şi este izvor de bucurie şi de nădejde. Cine are credinţă în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cine crede în Evanghelie, acela are roadele credinţei, adică nădejde, iubire, bucurie, pace, linişte sufletească; acela merge pe calea fericirii”, scrie părintele Teofil Părăian în cartea ,,Bucuriile credinței”.
În nădejde omul se refugiază și se poate muta oricând în aceasta realitate. Nădejdea e fiica credinței, iar credința vine din rugăciune către Dumnezeu. Prietene, din orice tristețe, deznădejde, nefericire: evadează în nădejde, răbdare și rugăciune.
Cu doriri de bine, preot Nicolai Boian
