Beția rupe lanțul celor mai adînci patimi

,,…O, Doamne! Cum poate omul să-şi bage în el un duşman pe gură ca să-i fure minţile?! Cum de simţim plăcere, bucurie, desfătare şi mândrie că ne prefacem în fiare sălbatice?” se întreba  William Shakespeare. 

Beția este un dezastru atît pentru persoană cît și pentru societate.

La un om în stare de beție, de ebrietate, se trezesc, se manifestă și se arată, o serie de trăiri și stări interioare dar mai ales patimile care stăteau străjuite de bunul simț. La beție patimile dau glas, strigă, simt că lanțul lor s-a dezlegat. Atunci poți vedea omul bătăuș și buclucaș. Atunci poți descoperi omul vorbăreț care înlătură sfiala și spune tot ce are în minte; atunci poți vedea omul fără de rușine deoarece beția înăbușă toate porinirile bune și le sloboade pe cele rele. 

Poți vedea omul mîndru și orgolios, omul întinat și josnic, omul desfrînat și curvar, omul minciunos și lacom. De asta și beția este un păcat mare, deoarece ea devine o mamă pentru toate păcatele.

Omul care merge la Biserică, care postește, niciodată nu trebuie să se îmbete, deoarece sloboade patimile cu care se luptă. Beția aprinde pornirile tainice și oferă prilejuri de a păcătui.

,,Ştiţi voi ce bea acest om din paharul ce-i tremură în mâini, clătinându-se de beţie? Bea lacrimile, sângele, viaţa femeii sale şi a copiilor săi!” spunea Lamenais.

Să spun o întîmplare:

A trăit odata un om în frica și în dragoste de Dumnezeu, un credincios care s-a ostenit să supere cît mai puțin posibil pe Dumnezeu și să fie un om de omenie. Într-o zi a apărut diavolul lînga el si i-a zis: „De mult timp sunt cu ochii pe tine, am încercat în fel si chip și nu te-am putut înșela să faci nici unul dintre păcatele mari, strigătoare la cer. Așa nu se mai poate, l-a ademenit diavolul, trebuie să faci și tu măcar unul dintre ele. Iată te las să-ți alegi: crima, curvia sau beția. După trei zile mă voi întoarce să-mi spui ce ți-ai ales”.

S-a gîndit omul: crima nu-mi pot alege fiindcă aș ucide, aș călca porunca a șasea – Să nu ucizi!; curvia în nici un caz nu mi-o pot alege fiindcă în felul acesta aș călca porunca a șaptea – Să nu fii desfrînat!, aș trăda  și prin infidelitate aduc spurcăciune; nu-mi rămane decît să aleg beția. O să mă îmbăt și eu de cîteva ori, apoi am scăpat de păcatul asta.

Dupa trei zile a venit diavolul și l-a întrebat: „Ei, ia spune-mi, ce ți-ai ales?” Iar omul i-a spus: Beția! Și diavolul a plecat. La puțin timp după aceea omul s-a îmbătat criță, neștiind ce face a violat și apoi în aceeasi stare de betie a ucis un prieten.

Iată de ce păcatul beției este foarte grav, deoarece din el se pot naște curvia, mînia, răzbunarea, uciderea și deznădejdea.

Măsura bună trece primejdia rea!

preot Nicolai Boian