,,Arhiereul – un Dar prețios a lui Hristos, Sfintei Biserici!” Eseu la 50 de ani a Preasfințitului Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni

 Pomeneşte, Doamne, pe Arhiereul și Stăpînul  nostru, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, Sfințit Arhimandrit al mănăstirii ,,Adormirea Maicii Domnului” din Hîrbovăț, pe care-l dăruieşte sfintelor Tale biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învăţând cuvântul adevărului Tău!

Semănînd veste bună, dangăte de clopote împletite cu spice de lumină dumnezeiască, au chemat pe lume un prunc frumos, născut dintr-o curată dragoste părintească, scăldat în raze de carte, învăluit în credință, înfășat cu rugăciune, arătîndu-se o bucurie de neînchipuit!

Asemeni unui far viu, copilul Valeriu, unul din cele nouă mlădițe ale familiei Musteață, se înălța, crescînd mereu, avînd să cuprindă sufletele a multor de oameni!

Cuvîntul viu și dătător de viață, izvorît din Sfînta Evanghelie, din Sfînta Tradiție, din Viețile Sfinților, Mucenici și Cuvioși, a încolțit adînc, avînd să dea rod în inima tînărului rîvnitor, pentru singura condiție pe care ne-o cere Iisus Hristos, nouă și tuturor: să avem o inimă bună și curată! Inima copilului Valeriu, obedient și blajin, era brăzdată ca un pămîn bun, cu ascultare și rugăciune, nelăsînd loc pentru a crește spini și buruiene, patimi și plăceri, care să înăbușe sîmburele Semănătorului Hristos!

Ajuns în grabă, luînd cu grijă cartea împrumutată, tînărul Valeriu așează Psaltirea pe raftul mănăstirii, lîngă Viețile Sfinților, pe care le citise mai demult. Este evident că exemplul sfințeniei, a curs de acolo, din polițele bogate în cuvinte vii, ale mănăstirii Tabăra, locul de refugiu duhovnicesc, al sufletului tînăr, însetat de cunoaștere teologică. Aici a fost implantată dragostea de carte sfîntă, aceea care a păstrat frust caracterul nevinovăției neprihănite și care a lărgit inima copilului ales, pentru a-L încăpea pe Dumnezeu!

Literele de aur din Sfînta Scriptură au săpat inima iubitorului de liniște duhovnicească, asemenea cum l-a purtat Sfîntul Ignatie Teoforul pe Hristos în inimă, fizic, scris cu litere cît și mistic murind mucenicește.

Urmînd exemplul sfinților, Sfintei Cuvioase Parascheva, Sfinților: Ioan Colibașul, Serghie de Radonej, Serafim de Sarov, Iov al Poceavului, și alții, studentul Valeriu Musteață, absolvent al Seminarului Teologic Ortodox din Odessa, își pecetluiește viața prin alegerea pe care o face inima lui: alege să răspundă afirmativ chemării de a se lepăda de lume, în schimbul de a se ruga pentru ea și de a fi cît mai aproape posibil de Dumnezeu: alege îmbrățișînd călugăria!

Măicuța Domnului, pururea Veghetoare și Călăuzitoare, îl cheamă în Sfînta Mănăstire Hîncu, cu hramul ,,Sfinta Cuvioasa Parascheva”, care atunci avea nevoie mare de un ostaș a lui Hristos, care să-și reverse dibăcia și devotamentul în slujba credinței dreptmăritoare!

Plin de rîvnă, zelos, fervent, harnic, cumpătat, credincios și rugător, ardent și înaripat, altoit de Duhul Sfînt, noul hirotonit, Ieromonahul PETRU, se apucă cu jertfelnicie, așa cum îi stă din fire, să readucă la viață, un colț de Rai a Republicii Moldova, inima Codrilor, pe care a făcut-o să bată în fiecare zi în dangăte de clopote, acele dangăte care l-au chemat pe lumea aceasta, pe călugărul-Preot, Ieromonahul PETRU !

Așa cum slujitorul care a primit cinci talanți și a adus cu ei alți cinci talanți, fiind pus pentru asta mai mare în împărăție, așa Ieromonahul PETRU Musteață a atras asupra lui mare și rară binecuvîntare dumnezeiască! Rodul bunătății Preacuvioșiei Sale a fost însutit, mîngîind suflete însingurate, adăpostind săraci și orfani, îndreptînd pe bătrîni și intelectuali, ajutînd pe cei săraci și rugîndu-se pentru mulțimile de oameni care veneau la mănăstirea Hîncu, mînați de vîntul credinței și a speranței, pentru binecuvîntare la ,,Părintele  PETRU”, așa cum îi mai spun și astăzi, mulți din cei care nu au încetat să vină pentru sfat la Preasfințitul Episcop PETRU.

Într-un mod dezinvolt, eliberat de grijile trupului muritor, în același tropos sfînt, noul glas al Bisericii Ortodoxe din Moldova, Preasfințitul PETRU, titulat ,,Episcop de Ungheni și Nisporeni”, a continuat și continuă să poarte grija cea mare de comoara cea mai prețioasă a omului-sufletul, or această grijă se manifestă prin dragostea față de Dumnezeu și numaidecît prin dragoste față de oameni.

Sunt martor la lacrimi de bucurie ale credincioșilor recunoscători și lacrimi de durere, care obligă inima miloasă a Preasfințitului PETRU, să mijlocească cu rugăciune în fața Bunului Dumnezeu. Am auzit numeroase mărturii, care, poate la o vreme potrivită, vor forma o altă carte, despre lucrarea lui Dumnezeu prin persoana lui Vlădica PETRU. La sediul Episcopiei stau în rînd oameni cu cele mai diferite, mai grave și delicate probleme. Răspund la telefon oamenilor dornici de binecuvîntare. Noi, colaboratorii episcopiei, mîncăm la amiază, ieșim pentru o plimbare, ar trebui să fim mai rezistenți, dar de fiecare dată, ne minunăm de puterile sufletești pe care le lustruiește Păstorul nostru, stînd la Episcopie pînă tîrziu, primind pe fiecare în parte și întărindu-i și înțepțindu-i prin sfaturi de folos. Ne apropiem cu sfială cînd pe fereastră nu se vede nimic și orașul începe să se scufunde în liniștea de seară, ca să auzim răspuns la invitația de a pleca acasă: ,,Bine băieți, o să continui studiul dosarului acasă!”. Astfel încărcăm în mașina Preasfințitului cîteva dosare, care îl vor ține treaz pînă la miez de noapte.

O datorie neîntoarsă față de Dumnezeu, un simț al responsabilității față de oameni, o dragoste din inimă arzătoare, nu-l lasă pe Vlădica nostru să ofenseze sau să obijduiască pe cineva, să spună minciuni sau să ascundă adevărul, să fie lacom sau egoist. Blînd dar și auster, Vlădica prin respectul față de toți, cîștigă admirație și ne inspiră pe toți cei care suntem ascultători de el, de a face lucruri frumoase!

După cuvîntul Apostolului Pavel, Preasfințitul PETRU, îmbrăcat cu platoşa dreptăţii, având mijlocul încins cu adevărul, gata fiind pentru Evanghelia păcii, cu pavăza credinţei, cu coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu, în toată vremea, în Duhul, înalță tot felul de rugăciuni şi de cereri, întru aceasta priveghind cu toată stăruinţa şi rugăciunea pentru toţi dreptmăritorii creștini. Nu ar exista un ,,Vlădica PETRU”, fără rugăciune!

Timpul cedează în fața nopților vegheate de iubita Psaltire, întunericul niciodată nu cuprinde camera mică a Preasfințitului, luminată de candeluța din fața Icoanei Maicii Domnului, rugăciunea asemeni mirosului de tămîe, se urcă în sus avînd calea aratată de lumînarea din vechiul sfeșnic dăruit de mama. Acatistul Maicii Domnului ,,Potoloște întristarea Mea”, este pernă și sprijin, alinare și nădejde, bucurie și lumină, citirea căruia întrece zorii zilei și umple ziua de putere.  Sunt convins și mărturisesc la alții, că numai dragostea jertfelnică pe care o vedem în Preasfințitul PETRU, îi poate da putere fizică și sporire duhovnicească, fiind întărit de harul dumnezeiesc, după cuvîntul psalmistului ,,înnoise-vor ca ale vulturului tinerețile tale.”

Slujirea Sfîntei Liturghii este cea mai sfîntă și mai importantă lucrare din viața Preasfințitului PETRU. Slujeşte Liturghia cu o acrivie şi cu o simţire unice, pomenind atent foițele pentru pomenire, care îți dă impresia că a memorizat numele și le va mai pomeni odată acasă. Preasfințitul nostru lăcrimează la epicleză, învocînd cu credință molipsitoare pogorârea Duhului Sfânt peste cinstitele Daruri și niciodată nu se grăbește în momentele importante de rugăciune.

Am văzut doamne care se comportau indecent, domni care vobeau neadecvat, copii cu psihicul violentat, dar i-am revăzut cu bucurie pe mulți dintre ei, oameni întregi la minte, plini de recunoștință, după rugăciunile săvîrșite de Preasfințitul, oameni care sunt și astăzi alături de Preasfinția Sa, fiind totodată și o mărturie vie a puterii rugăciunii.

Rezultatul vindecător și mîngîietor al rugăciunilor arhierești, sunt chezășie a lucrării Sfîntului Duh, Preasfințitul avînd în urmă și o experiență bogată, Care lucrează prin oamenii cei curați. Toți preoții și Arhiereii primesc la hirotonie harul Preasfîntului Duh, dar depinde cît de curată este conducta trupului și a sufletului celui hirotonit, pentru ca acest har să izvorască țîșnind ca un val, cuprinzînd în albia mîngîierii pe oamenii însetați de liniște și ajutor dumnezeiesc. Anume recunoștința oamenilor sunt cele care mărturisesc slava lui Dumnezeu, care se arată și în robul Său, Preasfințitul PETRU, prin acest Arhiereu ,,al Maicii Domnului”, care poate să vindece prin iubire și lumina cuvîntului, pe cei care cer cu credință și sinceritate. Mai simple în exprimare, dar mai cuceritor și mai sensibil, mai adînci și mai bogate, sunt mărturiile mamelor care nu puteau să nască prunci și acum se bucură de copii, mărturiile copiilor orfani care nu sunt lăsați singuri în viață nici după vîrsta majoratului, cînd nimeni nu te angajează fără studii profesionale și experiență de lucru.

Recunosc că nu pot să exprim și să enumăr cu adevărat și exhaustiv, faptele credinței și de misiune, ale Preasfințitului PETRU. Cu entuziasm accentuiez activitățile cu Tinerii; susținerea deosebită a Preoteselor, existînd în Episcopia de Ungheni și Nisporeni, un inedit ,,Cor de Preotese”; susținerea feroce a familiei  tradiționale; activitățile și lucrările pentru canonizarea Sfinților din Teritoriul moldav; sprijinirea și aprovizionarea copiilor orfani; grija părintească față de sfintele mănăstiri și multe alte activități pe care le veți găsi monumentate în această carte!

Preot Nicolai Boian,

fragment din cartea jubiliară

,,Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, 50 de ani de viață pămîntească și 25 de ani de slujire la Sfîntul Prestol. File de viață care scriu istorie”