Am uitat să mă rog, dar Dumnezeu nu a uitat niciodată să mă ajute!

În fiecare clipă primesc și pierd daruri de la Dumnezeu. În fiecare secundă Harul lui Dumnezeu coboară peste mine și dacă inima mea e curată și gândul smerit, rămâne peste sufletul meu. Și e de ajuns cel mai mic gând de judecată, cârtire, nemulțumire, slavă deșartă, mândrie, bănuială, răutate și harul lui Dumnezeu te părăsește. „Domnul iubește atât de mult pe om că îi dă darurile Sfântului Duh. Dar până ce învață să păstreze harul, sufletul trece prin multe furtuni.” Sf. Siluan Atonitul

Când ajung să conștientizez un păcat pentru care trebuia să fiu pedepsit dar Dumnezeu nu m-a pedepsit și m-a iertat, îmi dau seama și înțeleg mai profund sufletește, cât de mult mă iubește Dumnezeu. În aceste momente, când eu îmi văd păcatul, mă cuprinde umilința. Mă văd greșit. Nu mă sperie frica: am trecut deja păcatul și sunt în viață! Mă înspăimântă cu adevărat, această răbdare a lui Dumnezeu. Parcă simt cum Dumnezeu zice ,,Ai greșit și totuși ai primit atâtea daruri de la Mine! Nu ai venit să ceri iertare pentru greșalele tale, ai judecat pe alții și totuși Eu nu te-am lăsat în necazuri!”

Zice Sf. Paisie Aghioritul: „Este greu să spunem că Dumnezeu îngăduie să păcătuim. Dumnezeu niciodată nu îngăduie să păcătuim. Noi facem îngăduinţe, iar apoi vine diavolul şi ne ispiteşte. Când, de pildă, mă mândresc, atunci alung harul dumnezeiesc, pleacă îngerul meu păzitor, vine celălalt, îngerul căzut, diavolul, şi-mi sparg capul. Aceasta este îngăduinţa mea, iar nu a lui Dumnezeu.”

În acest context am mai învățat o lecție: Dumnezeu îmi oferă încredere! Dumnezeu mă așteaptă că mâine voi veni spre El! Mâine voi fi atât de bun încât să-mi spăl toate păcatele prin pocăință, smerenie, facere de bine, iertare, bunătate…

Îmi doresc ca acest mâine să fie astăzi…