Aduți aminte de tine!
Dacă am fi limitați, programați, după un algoritm personal-omenesc sau creați de cineva asemenea nouă, am putea dezlega o mulțime de întrebări, sau mai bine zis, nici nu ar apărea atîtea întrebări.
Am ști că ne-am născut, mama și tata ne-au dat studii, noi am învățat, pe banii munciți am cumpărat mașina iar pe banii de la nuntă am cumpărat un apartament. Mai departe urmează ,,Trăiește viața!”
Dar suntem chemați să fim ceva mai mult. Spunea Sfîntul Nicolai Velimirovici: ,,E puțin să zici ,,Fii om!”, trebuie ,,Să fii Dumnezeu!”” Să te asemeni lui Dumnezeu în bunătate, iertare și dragoste și să nu ne asemănăm omului celui mîndru, celui puternic sau celui bogat !
Să ne aducem aminte de noi, de originea noastră divină, de suflet care e nemuritor, să ne aducem aminte de Dumnezeu. Acum !