Dator în toate tu ești – cu dragoste !
Nu aștepta de la nimeni nimic ! Ai primit viața: trup, minte și suflet. Rațiune, sentiment și voință ! Nu mai aștepta să ți se întoarcă datoriile ! Binele te va ajunge, la fel ca și răul !
Oamenilor le pare că sunt buni, cei mai buni ! Pentru aceasta și așteată răsplătiri ! Dacă toate s-ar face din dragoste adevărată, desăvîrșită, cu adevărat nu ar mai aștepta nimeni nimic, că din dragoste făcînd cele ale dragostei, deja primești bucurie, răsplată fiind pentru binele înfăptuit !
„Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.” (Sfântul Apostol Pavel în Sfânta Scriptură, Epistola 1 Corinteni 13:4-8)
Și nu aștepta de la nimeni nimic, că toți sunt ocupați de propria persoană și de propiul confort, alimentați fiind de egoism. Numai de la omul cu Dumnezeu, care se împărtășește cu dragoste dumnezeiască, fii gata să primești un ajutor, că el a uitat de sine și îl iubește numai pe Dumnezeu, iar Dumnezeu – Dragoste este!
p.s.: Dacă ai făcut un bine, ai făcut datoria ta morală; dacă ai dat viață-ai primit și tu viață! Nimeni nu a făcut ceva mai puțin ca tine, ca tu să fi făcut mai mult, și în consecință să-ți fie dator. Dator în toate ești, tu ești – cu dragoste !