40 de gînduri sincere cu dor de bucurie
- Analizînd mereu, să scrii cu faptele, concluziile bune!
- Cea mai periculoasă, mai tragică și mai gravă minciună este aceea care se ascunde, printre adevăr!
- Omul uită cuvintele, întrebările, răspunsurile, motivele, dar ,,impresiile”, nu le va uita!
- Și cel mai nefericit om, se bucură de gîngureala sau zîmbetul unui copil! Faceți copiii să zîmbească!
- Este foarte bine și înțelept ca, greutățile vieții să nu te facă mai înrăit și cîrtitor, iar în urma succeselor să nu devii mai mîndru și mai nepăsător!
- În locul fiecărui păcat, patimă, viciu, scos, îndepărtat și înlăturat din tine, numaidecît, se va naște o virtute!
- O Familie fericită este aceea unde, între armonia dintre soți, domnește Dumnezeu!
- Omul puternic, se vădește, mai ales, în momente de cădere!
- Ascultarea creștinească și smerenia, foarte necesare pentru întîlnirea cu Dumnezeu, nu se vădesc pe deplin cînd ești ascultător de cei mai mari și puternici, dar anume cînd ești îngăduitor și binevoitor, mai ales, față de cei mici, neputincioși și slabi! În această smerenie stă ascunsă o putere colosală!
- În fiecare zi ne hrănim mai mult cu gînduri decit cu mîncare!
- Cultura cărții este cea mai frumoasă poezie a vieții!
- De foarte multe ori, omul are două impresii, asupra aceluiași lucru sau acțiune: una momentană, cînd ascultă și vede și alta ulterioară, după un timp oarecare!
- Bucuria nașterii de prunci este enormă! Dar bucuria părinților devine înmiită, dacă copiii sunt sănătoși și la fel de important: daca sunt ascultători!
- Găsește măcar un motiv pentru care să iubești oamenii și numaidecât, vei fi inspirat, pentru folos comun.
- A fi un ucenic bun înseamnă a purta cu demnitate cinstea învățătorului!
- Toți greșim și facem păcate, dar există o categorie de oameni care, întrec o simplă măsură omenească! Aceștia, în mod grav, cheamă mînia și pedeapsa lui Dumnezeu!
- Bucuria ca să fie desăvârșită și deplină, trebuie neapărat împărțită și împărtășită!
- Daca vrei sa le vorbești oamenilor, trebuie să le vorbești cu dragoste și atunci inima te va învăța ce să spui.
- Răul făcut te pîndește ca un hoț care năvălește pe neașteptate iar binele făcut va reveni ca o ploaie așteptată de vară!
- Sunt acțiuni, pe care le facem zi de zi și ele, pe neobservate, cheamă, ne procură și ne umplu de har dumnezeisc și vigoare sufletească și asemenea, sunt lucruri pe care le facem în viața cotidiană și ele alungă tiptil liniștea interioară și bucuria adevărată a vieții, din noi!
- Orice acțiune care se bazează pe dragoste, devine nemuritoare, în veșnicie!
- O carte este ca un pom: l-ai răsădit odată și îi vei culege roadele toată viața! Un pom este asemenea unei fapte bune, trebuie udat în fiecare zi! Iar fapta bună este ca mierea, trebuie scoasă din stup, ca să se îndulcească toată lumea! Citește cărți înțelepte și fă fapte bune și vei fi fericit!
- Un anumit mod de trăire naște un anumit mod de gîndire. Și invers, un anumit mod în care vom gîndi va naște un anumit mod în care vom trăi.
- Există însă o suferință deosebită: suferință ,,biruitoare”! Și mai mult, fiecare suferință a ta, poate deveni o suferință ,,biruitoare!” Această suferință ,,biruitoare” este cea cu Hristos!
- Dacă tu o să fii un om drept, Dumnezeu va găsi, o posibilitate, anume pentru tine, că să te salveze, din orice poate fi mai rău pe lumea asta!
- Dacă nu ai jertfit, nu ai fost sau nu poți fi în stare de a jertfi de la tine pentru aproapele tău, nu se poate întâmpla nimic cu adevărat bun!
- În fiecare zi, mă minunez de bunătatea copiilor. După fiecare supărare, care se poate întîmpla în familie, copilul meu, vine, imediat, mă cuprinde și mă sărută! O lecție demnă de învățat! Copiii fac lumea mai bună!
- Nu a trecut nici o zi din viața mea, în care să nu mă fi însemnat cu semnul Sfintei Cruci!
- Rugăciunea făcută cu toată familia, înmulțește dragostea între membrii familiei.
- E foarte frumoasă și sugestivă vorba ,,E toată numai inimă!”. De obicei se spune așa despre o persoană foarte bună și binevoitoare. Cît de mare poate fi inima! Cît un întreg Univers!
- Nu este liniștit și împlinit nici cel bogat nici cel sărac, dar cel care mulțumește!
- Doamne, oare nu ar trebui să observăm mai bine, mai des și mai accentuat: ,,binefacerile Tale”, ca văzîndu-le, mulțumitori și recunoscători, să devenim mai buni?
- De multe ori, o faptă este povestită mai frumos decit cum a fost în realitate!
- Notele sufletului tău dau armonia lumii tale! Dacă tu cînți, lumea dansează!
- Femeia este inima Familiei! Această inimă bate in ritmul dragostei, împarte bucurie și este atît de încăpătoare, încît tot Universul capătă o altă culoare! Din inima Familiei izvorăște dragoste in lume!
- Rugăciunea este o expresie a respectului și a dragostei pe care o arătăm față de Dumnezeu.
- Iadul este prăpastia dependenței !
- Omului care se depărtează de Dumnezeu, îi va ,,părea” viața mai dulce, dar neliniștea va lua loc repede în sufletul lui, asemenea cum primul vînt suflă puful gol al păpădiei .
- Este foarte anevoios dar și foarte important, să fii corect ,,față de tine însuți”! Numai în fața cugetului tău, vei da cea mai sinceră socoteală: ai fost bun sau răutăcios fățarnic sau viclean!
- Cel mai greu lucru în viața aceasta, este să-ți tai voința proprie, să te jertfești! De asta eroii sunt slăviți, sfinții sunt cinstiți iar mamele sunt cîntate! Să te lupți cu sine și să birui, este cea mai mare dovadă a dreptății! În aceasta, cred, se poate vedea măreția Omului, în capacitatea da a face bine mai mult pentru alții, decît pentru sine!
Cu drag pentru OM, preot Nicolai Boian