Fericit este cel care, își va vedea răul din sine și, luptându-se cu el, prin lucrarea binelui comun, având în vedere jertfa de sine, în virtutea unei dragoste teantropice, va birui răul cu binele, păcatul cu virtutea, tristețea cu smerenia, bucuria cu recunoștina, nesăbuința cu răbdare, înfrânare, înțelepciune și neprihănire!

Mi se pare că aceste acțiuni și stări de mai jos, sunt stări minunate, vrednice de laudă și îndreptățite pentru a fi dorite și căpătate.

I. Să vezi răul din tine!

Este un dar de la Dumnezeu. Este o încredere din partea lui Dumnezeu și un rezultat al pocăinței tale. Pe măsură ce te apropii de Soarele Dreptății, Lumina îți arată petele și totodată, ai siguranța că ele vor fi spălate! Descoperindu-ți păcatele, El, Dumnezeu, îți arată încredere, deoarece vede că, în acest moment, nu vei cădea în deznădejde, dar vei aduce adâncă pocăință! Pocăința este echilibrul omului cu un picior în Rai!

II. Să te schimbi din rău în bine!

E foarte necesar. Ai nevoie de o putere sufletească foarte mare; un caracter de fier, hotărâre decisivă și multă rugăciune. Ai nevoie de prieteni, să te ajute și să se roage pentru tine. Ai nevoie de dorință! Ai nevoie de călăuză! Motivația se naște din dorință și crește odată ce devii conștiincios! Ai nevoie de curaj: trebuie să-ți recunoști viciul și dependența! Trebuie să-ți deconspiri toate minciunile, pe care ți le spui ție, semenilor și care i le spui lui Dumnezeu! Trebuie să punctezi bine în față adevărul, scopul și ținta: apoi mergi spre acestea. Nu contează că mai lent sau mai repede: important să nu te abați de pe drum și să nu te oprești.

III. Să nu te schimbi din bun în rău!

Să te menții bun în orice situație este și asta o minune! Să nu te răzbuni, să nu te deprinzi cu răul din jurul tău. să nu cazi pradă deznădejdii, zicând, ,,Unde este Dumnezeu? vede El nedreptatea?” Orice răspuns fără credință la această întrebare, va aduce tulburare în sufletul tău. Orice lipsă de smerenie va aduce cârtire. Desigur, omul bun și treaz la minte, care luptă cu păcatele sale, va avea cele mai intense și variate ispite, de la lume, de la trup și de la diavol, dar nu trebuie să cedeze, deoarece știe scopul vieții lui, acceptă prezența ispitei și o biruiește cu rugăciune. El vede în întunericul acestei lumi, Lumina vieții personale: Iisus Hristos![1] Omul e într-o permamentă schimbare. Să fie spre bine!

IV. Să nu-ți pierzi încrederea în Bine din cauza răului!

Să nu-ți pierzi încrederea în Biserică din cauza preoților. În medicină din cauza medicilor. În siguranță din cauza infractorilor și a poliției. În pâine din cauza mucegaiului. Dacă ți-a spus cineva ceva de rău despre o persoană, tu sune-i ceva de bine! Dacă altul este rău fii tu bun, ,,ca să nu fie astfel doi oameni răi!” (Fer. Augustin)

V. Să nu obosești a face bine!

Există ,,răbdare” dar este și ,,îndelunga răbdare”… ,,Cel ce va răbda până la sfirsit, acela, se va mântui!” (Matei 24, 13) ,,Unde se termină răbdarea, acolo ea abia se începe”. Nu te gândi că cineva poate profita de tine. Dumnezeu vede totul. Într-un context unde toți sunt răi, tot ce poți să faci e să fii bun.

Să fii milostiv fără socoteală, fără randament! Să nu te gândești ,,nu fac milă astăzi că nu voi avea eu pentru mâine”, Dumnezeu are grijă. Pune în toate grijă, credință și înțelepciune.

Asta o poți face doar cu dragoste multă și cu multă credință! De altfel, așa cum ne cere Dumnezeu! Trei acțiuni ne aseamănă cu Dumnezeu: a iubi, a ierta și a fi milostivi!

VI. Să nu te mândrești în succese și realizări!

Nu zi ,,eu am făcut, eu am reușit!” Nu accepta gîndurile care zic ,,Da, bravo, doar ai munci, nu!?” Răspunde așa, ,,Toate le-am făcut cu ajutorul lui Dumnezeu!” Este o minune, este o mare biruință, cea asupra mândriei! Dacă păcatul se hrănește cu patimi, mândria se hrănește din virtuți. Diavolul îți poate da putere să faci lucruri bune, să ții posturi, să faci rugăciuni, milostenie, binefaceri, nevoințe, dar din care nu poți avea nici un folos. Nu lăsa să fii schimbat de bani, putere și succes; de neiertare, răzbunare și ținerea de minte a răului.

VII. Să nu cârtești în necazuri și supărări!

Aduți aminte că greutățile sunt examene pentru suflet! Sunt seva pentru aripi și pietre în scara către Cer. Clădește cu atenție și ochii în Sus! Nu cârti în necazuri și nu căuta vinovați; smerește-te cu nădejde!

VIII. Să nu cazi în deznădejde! Niciodată.

Credința adevărata mută munții, iar necredința aduce tulburare, frică, indiferență, răutate. Noi nu avem nevoie să mutăm munții. Nu ne este necesar credința pentru a muta munții, dar mai ales pentru a depăși fiecare zi din viața noastră, cu dificultățile și păcatele ei. Nu te subaprecia. Smerește-te în Hristos, Cel Care a murit de bunăvoie și a Înviat. Smerenia fără suport este deznădejde. Suportul este Hristos. Credința e puterea vieții.

IX. Să ai grijă de sănătate!

E bine să fii sănătos. Înțelepciunea e să știi a preveni bolile. Cel mai bun medic este înfrânarea. Sf. Paisie recomandă metaniile mari. Este o metodă sănătoasă, care revigorează atât trupul dar și sufletul. Metaniile pun în mișcare toți mușchii corpului. Nici burta nu crește!

Chiar de ești bolnav, păstrează mintea, voia și dispoziția sănătoasă. În orice boală a trupului putem descoperi o boală a sufletului. Orice boală are vindecare.

X. Să ai grijă de viața sufletească!

Să ai armonia sufletească! Să te rogi mereu! E o minune să nu uiți să te rogi, să nu te ia viața pe dinainte! Și atunci când începi să te rogi, e minunat să poți spune curat, ,,Doamne, fie voia Ta!”

XI. Învață smerenia!

Dintre cei trei mari psihologi: Freud, Addler și Frankl, îl aleg și vi-l propun pe Victor Frankl. El vorbește de voința de sens. El, găsește un sens mare pentru om în suferință și în autoironie. Iar Sfânta Biserică, superioară oricărei învățături din lumea aceasta, ne învață defăimarea de sine în contextul păcătoșeniei conștientizate, cu neapărată nădejde în Dumnezeu. Smerenia este cale sigură spre fericirea sufletului. Apoi trebuie să ai smerită smerenie, așa cum a numit această virtute părintele Arsenie Papacioc! Cineva a întrebat, ,,Părinte dar cum să mă smeresc, așa ca să nu profite nimeni de mine! Asta deja e ,,sfânta mândrie” nu smerenie!” a răspuns ironic părintele. Smerenia e să fii natural: creatură a lui Dumnezeu-Tatăl; frate cu toți oamenii. Fii om acolo unde ești.

XII. Să ai mereu dreaptă socoteală!

Discernământul e sfânt. Caută și iubește calea de mijloc. Nu fi indiferent, nici fanatic. Nu fi nepăsător, nici abuziv. Nu fi fricos, nici prea îndrăzneț. Dreapta socoteală este necesară în toate: în vorbe și în fapte. Tot ce este peste buna măsură poate aduce daune. Dreapta socoteală este unul din darurile Sfântului Duh.

XIII. Să ierți și să poți cere iertare.

E acțiunea-minune ce poate reda strălucirea și vigoarea vieții. Iertare e la fel de importantă ca credința adevărată, smerenia și dragostea. Fără iertare nu-L vom putea vedea pe Dumnezeu. Iartă și iubește. Fii înțelegător și iartă pur și simplu, fără să te complici. Dumnezeu te iartă în fiecare clipă. Spune mai des ,,iartă-mă!” Nu pierzi nimic: câștigi harul și îți faci sufletul puternic.

XIV. E o minune azi să încetezi a te compara! Să poți mulțumi!

Să vezi ce ai tu – nu alții și să fii mulțumitor! Să poți valorifica ce ai! Nu reușești să folosești tot ce ai, dar deja mai vrei, nu îți ajunge! Nemulțumirea e o stare de necredință, invidie, cârtire, egoism și judecată!

Haideți să mulțumim pentru toate! Avem mai multe decât credem! Să nu uităm că aceste cuvinte minunate nu sunt adresate îngerilor, ci nouă, oamenilor; cu străduință și Har, câștigăm fericirea, pacea și bunăstarea!

Preot Nicolai Boian

[1] A se vedea psalmul 72